Actualizare: În urma cercetărilor, polițiștii rutieri de la Poliția orașului Târgu Neamț au stabilit că bărbatul care era la volan nu are permis auto și era sub influența alcoolului. „În timp ce un bărbat, de 32 de ani, din Petricani, conducea autoturismul pe DJ 155M, la Târpești, pe un sector de drum în rampă a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind carosabilul și răsturnându-se pe un teren viran. În urma impactului, a rezultat rănirea bărbatului și a soției acestuia, în vârstă de 27 de ani, pasageră. Conducătorul auto a fost testat, iar aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,10 mg/l acool pur în aerul expirat. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere”, a declarat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. Pe numele lui a fost deschis dosar penal pentru conducere fără permis și vătămare corporală din culpă.

****Știre inițială****

Șoferul și o femeie care era pe scaunul din dreapta față a unui autoturism care s-a răsturnat, în această dimineață, 24 august, la Târpești, au fost răniți grav și transportați de ambulanțe la spitalul din Târgu Neamț.

masina sant gri scaledmasina gri rasturnata scaled

La locul accidentului, produs în jurul orei 9, s-au deplasat pompierii de la Târgu Neamț cu autospeciala de descarcerare și două echipaje medicale. Mașina aterizase pe cupolă, într-o râpă, după ce s-a rostogolit de câteva ori, circa zece metri. „În urma accidentului rutier, s-a intervenit pentru scoaterea din mașină a celor două victime, neîncarcerate, conducătorul auto, în vârstă de 30 de ani și pasagera din dreapta, o femeie de 27 ani. Pompierii au asigurat și măsurile de prevenire a incendiului”, a declarat slt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț. Polițiștii sunt la fața locului și urmează să stabilească exact cum s-a produs accidentul.

C.I.

Articolul precedentSe anunță două zile de ploi torențiale în zona Moldovei
Articolul următorA apărut modelul cererii prin care asigurații își pot afla datele medicale