Actualizare 16.50: Conform IPJ Neamț „din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, un autoturism condus de un bărbat de 68 de ani, din Răucești, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din Neamț.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea bărbatului de 68 de ani și a unei femei de 71 de ani, pasager din în același autoturism, care au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”.
Actualizare: În jurul orei 13:07, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre un accident rutier produs pe DN 15 C, în Brusturi.
„Trei echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Târgu Neamț și un echipaj cu ambulanță de la SAJ au ajuns la locul accidentului. În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau patru persoane.Până la sosirea forțelor de intervenție persoanele din cele două autoturisme au fost scoase de către participanții la trafic”, a precizat locotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
În urma impactului două persoane au fost rănite, șoferul de 68 de ani al unui autoturism și o pasageră de 71 de ani din aceeași mașină. Victimele au primit primele îngrijiri medicale de la echipajul SMURD, ulterior fiind transportate la Centrul de Primiri Urgențe Târgu Neamț.
Știre inițială: Un accident s-a produs astăzi, 17 august, în jurul orei 13.30 pe DN15 C, în comuna Brusturi.
Din primele informatii de la fața locului, în accident au fost implicate două autovehicule, un Audi și un Volkswagen. Mașina Volkswagen nu ar fi dat prioritate unui alt autovehicul care se deplasa dinspre Târgu Neamț spre Suceava. Cele două victime sunt din mașina Volkswagen, șoferul și soția acestuia.
Vom reveni cu amănunte.
ZCH