ALDE Neamţ şi-a anunţat duminică, 3 aprilie, doi dintre candidaţii pentru Consiliul Local Piatra Neamţ, din care unul este binecunoscut, cel puțin pentru activitatea sa de viceprimar în ultimii ani.

alde site„Nu ştiu dacă poţi ieşi numai cu oameni foarte cunoscuţi pe plan local. Sunt oameni de calitate, care nu sunt cunoscuţi, şi merită să-i promovăm. Pe domnul Adrian Grigoraş îl ştiţi, pentru că a fost viceprimar, este consilier local şi directorul ADI Urbtrans. Acum a decis să vină alături de noi, pentru a contribui la proiectul ALDE pentru Piatra Neamţ, proiect în care se va regăsi şi o componentă care se referă la transportul local de călători. Domnul Cristian Tihenea este copreşedinte ALDE Piatra Neamţ, după ce eu am renunţat şi am devenit copreşedinte ALDE Neamţ. Am pornit la drum încă din 2012, iar acum va candida pentru Consiliul Local Piatra Neamţ. Va fi un consilier mai bun decât alţii care au fost consilieri locali”, a spus, în ziua lansării, deputatul Cătălin Drăguşanu, candidatul ALDE pentru funcția de primar al municipiului Piatra Neamţ.

Ales în aprilie 2013 viceprimar, în locul Monicăi Anton, Adrian Grigoraş a rămas în funcţie până când a demisionat, în iulie 2014. A rămas, însă, consilier local şi directorul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Urbtrans, cea care se ocupă de transportul în comun din Piatra Neamţ. „Primiţi asigurările mele că îmi voi mobiliza toate resursele pentru susţinerea domnului Drăguşanu în a câştiga postul de primar. Experienţa mea de la primărie, din perioada 2012-2016, o voi folosi în acest sens. Am văzut în echipa ALDE idei, oameni noi, alături de care pot să-mi continui demersurile în activitatea politică şi administrativă. ALDE este singurul partid care poate să convingă populaţia că politica se poate face altfel la Piatra Neamţ. Voi încerca să fac anumite schimbări la transportul în comun, dar aceste schimbări se pot face doar cu o echipă bine determinată”, a declarat Adrian Grigoraş.

Cristian Tihenea este un economist în vârstă de 39 de ani, căsătorit, are doi copii şi locuieşte în cartierul Gara Veche, cartier pentru care şi-a făcut deja planuri de modernizare, dacă va ajunge în rândul consilierilor locali. „Am o experienţă în mediul privat de 15 ani şi am ocupat mai multe funcţii de conducere. În ultimii opt ani, am activat în cadrul societăţii Kˆˆöber, unde sunt, şi în prezent, director de zonă. Am intrat în politică din 2012. Atunci am reuşit să câştigăm, cel puţin moral, Primăria Piatra Neamţ, când domnul Drăguşanu a avut aproximativ 18.000 de voturi. Cred în şansele dumnealui şi, din acest punct de vedere, am ales să mă implic şi mai mult în proiectele dânsului. De aceea candidez acum la Consiliul Local Piatra Neamţ”, a spus Cristian Tihenea.

Andreea AMARIEI

Articolul precedentUn bărbat a verificat butelia cu bricheta: scăpa gaz
Articolul următorOfertă pentru elevii de gimnaziu
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.