Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț are, cu începere de la 15 decembrie, 31 de noi lucrători. Aceștia au fost recrutați în urma concursului de angajare din sursă externă.
Dacă e să ne raportăm la notele cu care tinerii au promovat, între 7,90 și 9,70, aceștia sunt cei mai buni dintre cei buni. Inițial s-au înscris în concurs 290 de persoane, iar până la proba scrisă au mai rămas 103 candidați.
“29 de colegi, agenți de poliție și două colege, dintre care un agent și un ofițer de poliție, vor beneficia de sprijinul polițiștilor cu experiență, până la împlinirea stagiului de tutelă de 6 luni în cazul agenților de poliție, respectiv un an, în cazul ofițerului de poliție. Conducerea Inspectoratului Județean de Poliție Neamț le urează succes în activitatea profesională“, anunță IPJ Neamț.
În viitorul apropiat, proaspeții oameni ai legii vor participa la un curs de inițiere în carieră, la unul de centrele de pregătire ale Ministerului Afacerilor Interne. (G.S.)