Festivalul “Micul Picasso“, la Biblioteca Neamț

Festivalul “Micul Picasso“, la Biblioteca NeamțBiblioteca Județeană „G. T. Kirileanu” Neamț este gazda Festivalului „Micul Picasso” al Școlii de Artă „Gogu Craiu”, dotat cu Trofeul „Pensonul de aur”. Manifestarea are loc sâmbătă, 17 decembrie 2022, de la ora 11:00 și de la ora 17:00, în Sala Cupola și spațiul expozițional de la parterul Corpului A.

„Festivalul Micul Picasso, ajuns în acest an la ediția a XI-a, aduce pe simezele Bibliotecii Județene Neamț tablourile micilor artiști ai Școlii de Artă Gogu Craiu. Sfârșitul anului este un prilej bun pentru a răsplăti atât talentul, cât și dăruirea, efortul depus pentru realizarea operelor de artă. Împărțiți pe grupe de vârstă, copiii expozanți ne invită într-un periplu prin istoria artei, încântându-ne cu lucrări realizate în diverse tehnici și curente (compoziția decorativă, fovismul și cubismul). În lucrul cu micii artiști primează calitatea, seriozitatea și diversitatea temelor”, au precizat membrii fondatori Crina și Lucian Gogu Craiu, profesor gradul 1 și membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din România. (G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...