Pe lângă suferința și emoția care inevitabil te ating, e incomod să urmărești de la distanță dezastrele petrecute la tine acasă. Nu ești racordat operativ la fluxurile de informații, confruntarea martorilor și mărturiilor e peste mână. Lipsește contactul direct cu autoritățile, e complicat să evaluezi reacțiile lor. Pe de altă parte, distanța accentuează suferința și emoția. Mai ales dacă te afli într-un oraș mare, confruntat periodic cu incendii importante, multe neelucidate pe deplin.
Știm toți ce se întâmplă ori de câte ori când ploile și ninsorile ne iau prin surprindere. Alunecărilor de teren prezise nu le-a venit sorocul, de cutremure ne-a ferit Dumnezeu. Ca prin miracol, am scăpat în câteva rânduri de incidente chimice majore din zona industrială de risc. Nimic însă nu se compară cu predarea neputincioasă în fața focului. Cinic vorbind, așa cum recunosc luptătorii profesioniști, de multe ori trebuie să lași focul să-și „facă treaba”. Îl supraveghezi, îi limitezi extinderea și aștepți. Focul a distrus în anii din urmă autoturisme, apartamente, case și vile, magazine, pensiuni, ateliere, făbricuțe sau o biserică istorică din Piatra Neamț. Impactul public, dincolo de cel economic, al sinistrului din Piața Centrală e pe cale să întreacă absolut totul.
Expertizele și contraexpertizele tehnice vor ajunge la niște concluzii. Dacă nu vor fi ferme, credibile și de acuratețe, astfel încât să reconstituie începutul incendiului, e tot o concluzie la urma-urmei. Exceptând ipoteza limită a unei mâini criminale sofisticate, orice altă variantă se va intersecta violent cu măsurile de prevenire, cu supravegherea și controlul specifice. Acoperirea cu verificări efectuate conform graficelor și hârțoagele aferente ar fi cazul să nu reziste în fața realității. Clasicul incident electric, de pildă, cel des stabilit drept cauză, nu e permis să se întâmple într-un asemenea spațiu. Hala aceea nu era garaj, spălătorie auto sau șură. Sistemele automate de supraveghere n-au fost inventate degeaba. Cine îndrăznește să „coafeze” obligațiile ce revin administratorilor – inclusiv urmărirea aplicată a chiriașilor (fiecare după activitatea prestată) pentru încadrarea în rigorile impuse de activitatea de prevenire – complice se numește. Dimensiunea iresponsabilității criminale este amplificată de imposibilitatea utilizării tuturor hidranților. Chiar dacă focul era imposibil de stins, cine a tolerat această „fază” ar trebui să dea seama în sfârșit. Intră la grămadă cel puțin Primăria, Apa Serv, Urban și ISU? Să intre, că n-au imunitate. Când „Mesagerul de Neamț” a avertizat că avem probleme cu hidranții în Piatra Neamț, am fost acuzați și amenințați în fel și chip. De bună seamă, se vede cine a avut dreptate.
Pe lângă imaginile văzute de o țară întreagă cu mașinile de pompieri făcând naveta pentru a încărca apă, stăruie cele cu hala. Parcă se topea. Ce materiale s-au utilizat? Cine a făcut proiectul? Cine l-a avizat, cine l-a verificat? Pentru moment sunt doar câteva alte întrebări. Cărora n-ar trebui să li se răspundă ca la Piatra Neamț. Prețul plătit e prea mare, numai că uneori focul mai și curăță.
Viorel COSMA
