Sunt focare de noul coronavirus în trei localități din județul Neamț, din zece în care s-au înregistrat de la 5 cazuri noi în sus. În ultimele două săptămâni se remarcă o creștere a cazurilor, fiind confirmate până astăzi, 31 iulie, 295 de persoane, potrivit Direcției de Sănătate Publică Neamț.
În orașul Târgu Neamț sunt 67 de persoane confirmate în focare familiale și în Spitalul Orășenesc, unde sunt infectați 22 de salariați, dintre care doi medici și 14 asistente. Cazurile sunt în secțiile CPU, Pediatrie și Contagioase.
Focar este și în orașul Roznov, unde sunt 41 (din 47) de beneficiari ai căminului pentru vârstnici și o infirmieră pozitivi. Se așteaptă rezultate pentru restul de 24 (din 27) de angajați. „Bătrânii au fost izolați în centru. Starea de sănătate a bătrânilor este monitorizată permanent de către personalul medical al unității. Toți rezidenții vor fi duși, pe rând, la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț pentru evaluare clinica și paraclinică, și, dacă este cazul, tratament de specialitate, prioritate având cei cu simptome”, a precizat DSP Neamț, într-un comunicat.
La Mănăstirea Văratec sunt infectați 3 preoți și 5 măicuțe, iar de la Centrul pentru persoane vârstnice „Cuvioasa Nazaria”, administrat de mănăstire, sunt 3 angajați pozitivi, restul personalului și beneficiarii având teste negative.
Localitățile cu cele mai multe cazuri COVID-19 în ultimele două săptămâni:
Localitatea |
Număr de cazuri |
Târgu Neamț |
67 |
Piatra Neamț |
65 |
Roznov |
42 |
Roman |
20 |
Agapia |
18 |
Sagna |
9 |
Bălţăteşti |
6 |
Grumăzeşti |
6 |
Răuceşti |
6 |
Vânători-Neamţ |
6 |
Astăzi, erau 190 de persoane infectate internate în cele două spitale, din Piatra-Neamț și Bisericani. Sunt 7 pacienți internați în secția ATI de la spitalul județean. Până acum au fost externate 769 persoane.
Până astăzi au fost confirmate 1.309 persoane, au fost testate 9.601 persoane și au fost prelucrate 21.932 teste.
C.I.