Floriile se celebrează a doua zi după Sâmbata lui Lazar. În această zi Iisus Hrisos a înfăptuit unul dintre cele mai mari miracole, înviindu-l pe Lazar, la patru zile de la moartea acestuia. După aceasta minune, mulțimile strânse la porțile cetății l-au primit cu flori și l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim. Deși noaptea de Înviere este un eveniment solemn, duminica Floriilor este o zi de bucurie și sărbătoare, care simbolizează primăvara și renașterea naturii. Acum se începe plantarea răsadurilor, se pun martisoare în pământ sau ramuri de salcie sfințite pentru ocrotirea plantelor.

Duminica Floriilor sau a Stâlpărilor (după denumirea ramurilor de palmier sau finic cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim, n.r.) este una dintre cele 12 sărbători împărăteşti din cursul anului bisericesc. Menţionată pentru prima dată în secolul al IV-lea, sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, oraşul unde a şi început să fie celebrată, a fost preluată, în scurt timp, de întreaga lume creştină.

Începând din seara Duminicii de Florii, intrăm în Săptămâna Sfântă a Patimilor, care culminează cu Sfânta Zi de Joi, când a avut loc Cina cea de Taină, cu Vinerea Mare când a fost răstignit Iisus. Tot sâmbăta dinaintea Floriilor este dedicată comemorării morţilor. Ziua aceastaeste numită şi Moşii de Florii sau Lazărul.

Floriile deschid săptămâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paşti, cunoscutăsub numele de Săptămâna Mare. Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora în biserici se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care

credincioşii îl „petrec” pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte şi Înviere.

Din Ierusalim, sărbătoarea Duminicii Stâlpărilor, a trecut mai întâi în Egipt, apoi în Siria şi în Asia Mică. În secolul al V-lea era celebrată deja în capitala imperiului, Constantinopol, când împăratul şi curtea sa participau la procesiunea solemnă ce avea loc în Duminica Intrării în

Ierusalim. Cu acest prilej, mulţimea credincioşilor purta atât ramuri de finic, cât şi de măslin şi de liliac. Pe tot parcursul procesiunii care se desfăşura pe străzile oraşului, credincioşii intonau frumoase cântări compuse de imnografi precum Andrei Criteanul, Teodor Studitul sau Iosif Studitul.

Obiceiul ca însuşi conducătorul să participe la procesiunea din Duminica Floriilor a fost urmat şi de curţile domneşti din Ţările Române.

După modelul mulţimii din cetatea Ierusalimului, care l-a întâmpinat pe Mântuitor cu frunze de palmier, Biserica Ortodoxă a rânduit ca, după săvârşirea Sfintei Liturghii, să se sfinţeascăramurile de salcie aduse de credincioşi. Slujitorii Bisericii citesc rugăciuni de sfinţire a salciei, ţinând în mâini aceste ramuri înmugurite, cu lumânări aprinse, ca simbol al biruinţei vieţii asupra morţii, fiind cunoscut faptul că salcia are o putere mare de regenerare.

Salcia are un rol important în tradițiile pascale românești. Credincioșii aduc la biserica ramuri de salcie care sunt sfințite de către preoți la liturghia de Florii. Preoții sfințesc crenguțele de salcie, ţinând ramurile înmugurite împreună cu lumânări aprinse, ca simbol al biruinţei vieții asupra morții. Așa cum salcia se regenerează, așa își doresc si credincioșii să le fie viata, puternică și lungă.

Sărbătoarea intrării Domnului în Ierusalim a fost suprapusă peste cea a zeiţei romane a florilor, Flora, de unde şi denumirea populară pe care a primit-o. Astfel, pe lângă sărbătoarea creştină a intrării Mântuitorului în Ierusalim au apărut şi numeroase obiceiuri şi tradiţii, atât în mediul rural, cât şi în cel urban, cele mai multe de sorginte păgână.

Flora, Zeița romana a florilor

La mulți ani fericiți tuturor celor care își

sărbătoresc de Florii ziua numelui!

Av. Poroșnicu Gianina Vera,