Handbalistele de la CSM Roman au încheiat turul Ligii Naţionale cu un succes categoric, scor 35-27( 16-12) obţinut pe teren propriu cu CSM Bistriţa. Din nou a ieşit la rampă Irina Gkybko (foto), autoare a 11 goluri. Au urmat-o Toskovic (7), Stoleru (7), Rusu (2), Iuganu (2), Câlici (1), Popescu (1), Chitacu (1), Agrigoroae (1), Tomescu (1) şi Dinu (1).
“Jocul nu pot să zic că a fost chiar la discreţia noastră, dar l-am controlat de la un capăt la celălalt. Am avut mici căderi când bistriţencele s-au apropiat la două goluri, dar ne-am revenit ulterior. Cu excepţia jucătoarei Vartic, au intrat pe teren toate handbalistele înscrise în raportul de joc”, a spus profesorul Viorel Lazăr, antrenorul secund al grupării de la malul Moldovei.
Şi la capitolul poartă CSM Roman a stat foarte bine, Victoria Timoshenkova, respectiv Georgiana Stoleru-Martin apărând câte două aruncări de la 7 metri. A fost a şasea victorie pentru elevele antrenorilor Covaciu şi Lazăr care s-au instalat pe locul al patrulea în clasament cu 21 de puncte.
“Au fost 3 meciuri în care am făcut egal, din 9 puncte am luat numai 3. Una peste alta este acceptabil. Ne bucurăm că suntem în obiectiv, însă s-ar fi putut şi mai bine. Joi, 19 ianuarie, avem primul meci din retur cu CSM Unirea Slobozia la noi”, a mai declarat Viorel Lazăr. (Ana MOISE; FOTO: Facebook)