tudor ghideanu

“Din cireşul meu secular, din faţa casei noastre, mai văd, ca într-o imensă ogradă, trecutul, cu generaţiile”

Unul din puţinii filosofi ai ţării, personalitate marcantă a judeţului Neamţ, fiu al comunei Cordun, universitarul Tudor Ghideanu va împlini mâine 76 de ani. Viitorul filosof şi profesor universitar s-a născut la 30 martie 1938, a făcut studii gimnaziale şi liceale la Roman şi Facultatea de filosofie a universităţii ieşene, devenind diplomat în filosofie apoi doctor, şef de catedră a Istoriei filosofiei şi axiologiei (între anii 1977-1985).

A debutat publicistic în revista “Iaşul literar”, fiind apoi colaborator permanent al revistelor literare Cronica, Convorbiri literare, Ateneu, precum şi a diverselor reviste de specialitate. Printre cărţile sale se numără ”Percepţie şi morală în fenomenologia franceză” (Bucureşti, 1979), “Conştiinţa filosofică de la Husserl la Teilhard de Chardin” (Junimea, Iaşi, 1981, “Anamnesis sau Treptele aducerii aminte” (Junimea, Iaşi, 1987), “Temeiuri critice ale creaţiei” (Bucureşti, 1988).

A contribuit la elaborarea şi  coordonarea  mai multor volume colective, între care şi sinteza “Istoria filosofiei româneşti” (Editura Academiei, 1985). Este deţinătorul Premiului “Vasile Conta” al Academiei române, în 1990, care i-a încununat întreaga sa carieră. Un frumos text semnat de Tudor Ghideanu, care conţine nostalgice amintiri din copilăria lui din satul Cordun, intitulat “Satul cireşilor seculari” l-am aflat în revista “Melidonium” de la Roman şi din care redăm doar un fragment. (N. SAVA)

tudor ghideanu carte

Subsemnatul, Toader Ghideanu, sunt născut în casa bunicilor mei, Aglaia şi Gheorghe Tudor, situată în faţa (spre Apus) Bisericii, renovată şi înfrumuseţată sub oblăduirea Preoţilor Constantin Tiron şi Mihai Bordei, sprijiniţi de primarul actual, inginer Adrian Diaconu, urmaşul uneia dintre cele mai vechi familii ale satului. În şirul mare al preoţilor care au trecut slujind la Biserica satului meu, îmi vin în minte: pr. Ciocoiu, pr. Bucevschi, pr. Bucă (din Simioneşti), pr. Pelin şi în mod special, Episcopul Theofil Herineanul, care a şi ajuns Mitropolit al Transilvaniei (l-am văzut oficiind în Catedrala ortodoxă din Cluj – el, fostul preot unit) cu prilejul examenelor din doctoratul meu clujean, cu profesorii D. D. Roşca, Eugen Rozsa şi Călina Mare. Din cireşul meu secular, din faţa casei noastre, mai văd, ca într-o imensă ogradă, trecutul, cu generaţiile, mai vechi sau mai noi, din rândul cărora îmi amintesc pe: Stelică Negru (ajuns conferenţiar la Institutul de Industrie Alimentară din Galaţi); Sandu Pascal (profesor la A.S.E. Bucureşti); Petrică Feraru (ajuns contabil şef la Fabrica de Ţevi – Roman); Gheorghe Radu (economist şef la I.C.P.R.O.M Iaşi); apoi din generaţiile de după mine: fratele meu Ludovic Ghideanu (lector dr. la Catedra de Economie Politică a Univ. tehnice “Gh. Asachi” Iaşi), vărul meu Panaite (Puiu) Nica ( prorector al Universităţii “Al. Ioan Cuza” din Iaşi); ing. V. Dumitrache (director al Fabricii de Ţevi – Roman), ing. Adrian Diaconu (primarul Comunei Cordun, Roman) şi mulţi alţii… Mai văd de acolo de sus, din cireşul meu secular, frumoasele noastre tradiţii de Sfintele Sărbători ale Crăciunului, colindele Lerului Domnului şi “Trei păstori se întâlniră”, Banda de haiduci “a lui Bujor” (s-a numit “a lui Jianu”, abia după 1950); banda de Artişti, cu cei peste 30 de tineri îmbrăcaţi nemţeşte, cu vipuşti la pantalonii negri şi cu bluze de mătase în toate culorile, cu Tricolorul nostru la căciuli, dansând vreme de o oră după cântecele fanfarelor de la “Zece prăjini” şi “Corneşti”, mersul pe la case “cu capra” şi “cu ursul” etc. – văd apoi, pădurea “Teiuş” (deşi în ea nu se găsesc nici un tei, ei erau pini, stejari şi frumoasele şi lungile alei de “porumbişti” din care culegeam cu mama “porumbele pentru vin de putină”. Toate s-au dus şi mai ales pădurea, din ordinul unui anume secretar de partid de la Roman, pe nume Gherghel care – cică – spusese ritos: “Nu vreau să mai văd nici un copac pe moşia Cordunului!”… Urmase cooperativizarea, prin anii 60, de tristă amintire. În încheiere, aş putea, parodiind pe Lucian Blaga, să scriu şi eu Satului meu Cordun, următorul imn: Cord-Unul / Sat al meu ce porţi în nume / Ritmurile inimii (Cord) / De cel cânt rostit de nume, / Şi demult uitat de lume / Numai tu ştii ce dor mi-i! / Unul, ce-ţi încheie plânsul / Nu mai poartă azi vreun rost, / Înţelesul unic, poate, în ureche sună prost, / L-au pierdut până şi moşii care-au fost, sau nu au fost, / Sună doar a amintire, celor ce mai dorm într-însul / La obşteasca Înviere, Când Adam va buciuma, / Timpul nostru cu durere, / Va renaşte spre vecie, în dulce ţărâna Ta. / 2 iunie 2013. Tudor Ghideanu”.