Fetița găsită moartă în tomberon era înjunghiată în zona inimii și în gât

Fetița nou născută, aruncată într-un tomberon din zona 1 Mai, din Piatra-Neamț, a murit din cauza hemoragiei interne. Ea avea 20 de plăgi înțepate, produse de o lamă ascuțită și subțire, majoritatea loviturilor fiind în zona inimii și a gâtului. Copila avea greutatea de 3,7 kilograme și fusese născută la termen, cel mai probabil cu câteva ore înainte de a fi ucisă și aruncată la gunoi.

Anchetatorii au mai multe variante de lucru, inclusiv aceea că nu mama nou-născutului a comis omorul. De altfel, ipoteza cea mai plauzibilă este ca sarcina să fi fost descoperită prea târziu ca să se mai poată face întrerupere în mod legal și atunci varianta care să rezolve ”problema” a rămas crima. Este foarte posibil ca mama să fie elevă și o asemenea ”întâmplare” să-i fi compromis viitorul. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru omor, tocmai pentru că nu există certitudinea că este vorba despre pruncucidere, pentru că mama n-a fost găsită încă și nu se poate stabili dacă ea este cea care a omorât fetița.

Reamintim că fetița moartă, înfășurată în niște colanți, a fost găsită, în ziua de 10 octombrie, de un om fără adăpost, care căuta ceva de mâncare în tomberoanele de lângă blocuri, în zona depozitului Altex.

C.MIRCEA

 

Autor:

Ultima ora

Iași. Foto. Incendiu provocat de copii în apropierea casei!

Pompierii militari ieșeni au fost solicitați să intervină pentru...

Botoșani. Foto. Tânăr accidentat grav după o coliziune la Vlădeni

Duminică, 3 octombrie 2026, un apel la 112 anunța...

Botoșani. Foto. A pierdut 40 tone de furaje din cauza unui foc de miriște. Pompierii și voluntarii au luptat patru ore cu focul!

Un incendiu s-a produs, vineri, 2 octombrie 2026, după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Crasnaleuca, din județul Botoșani. Un depozit de furaje, situat într-o fermă, a fost cuprins de flăcări, după ce în apropiere cineva a dat foc la resturile vegetale de pe o miriște. 

Atenție, șoferi! Elicoptere vor survola principalele drumuri din județ

Șoferii din județul Neamț trebuie să fie atenți în...

Bodești Incendiul provocat de la Oșlobeni – raportul polițiștilor

Actualizare: Femeia acuzată că incendiat o anexă din gospodăria...

FOTO&VIDEO Botoșani. Echipamente noi pentru polițiștii criminaliști

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani...

Suceava. Incendiu puternic la o casă din Hancea

Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de 2...