FOTO: Accident grav, cu trei răniți, dintre care o femeie rămasă încarcerată

Un accident grav s-a produs în seara de 14 octombrie, cu o persoană rămasă între fiarele mașinii și alte două rănite, după ce două mașini s-au ciocnit, potrivit ISU Neamț. Din impact, una dintre mașini s-a izbit într-un podeț, pe drumul comunal 91, în satul Miron Costin. Pompierii de descarcerare și două ambulanțe SMURD TIM și de prim ajutor au ajuns la locul accidentului, anunțat la 112, pe la ora 18.15. Șoferița mașinii care s-a lovit de podeț, o femeie în vârstă de 43 de ani, a rămas blocată și a fost scoasă de pompieri. Ambulanța TIM a dus-o la spital, iar ceilalți doi răniți au fost preluați de cealaltă ambulanță și transportați la spitalul din Roman, a declarat slt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs coliziunea. (C.I.)

(C.I.)

Autor:

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.