accidentIeri seară, 8 noiembrie, în jurul orei 20.40, pe DJ 209 B, în Borca, maşina condusă de un şofer de 64 de ani, din localitate, a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un consătean de 36 de ani, care circula din sensul opus.

În urma impactului, o fetiţă de 4 ani, pasager în autoturismul bărbatului de 36 de ani, a suferit mai multe leziuni, fiind dusă de urgenţă la spital.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul şoferului de 64 de ani.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și  conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, iar cercetările urmează să stabilească exact circumstanţele care au condus la producerea accidentului.

Angela Croitoru

Articolul precedentA început administrarea rapelului pentru cei care s-au vaccinat cu serul Johnson&Johnson
Articolul următorA traversat prin loc nemarcat şi-a ajuns în spital
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.