0:00

Peste 250 de tineri cu dizabilități au participat, la mijlocul acestei săptămâni, la Festivalul Sportului, unul dintre cele mai importante evenimente de profil adresat lor, organizat de Centrul de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Păstrăveni, din subordinea DGASPC Neamț. Festivalul, aflat la a doua ediție, a reunit tineri și adolescenți din centrul gazdă, de la centrele similare din Roman, Târgu Neamț, din școlile speciale din județ precum și o serie de „sportivi“ aflați în grija unor ONG-uri. Manifestarea a fost structurată în mai multe probe, printre care volei, tenis de masă, damișah, atletism, popice, darts, întrecere cu cărucioarele rulante, etc.

Probele s-au derulat atât în aer liber, cât și în interior, după care organizatorii au oferit tuturor participanților și însoțitorilor o masă festivă, într-o atmosferă foarte prietenească. La final, a avut loc festivitatea de premiere, fiecare câștigător fiind ovaționat, aplaudat și fotografiat îndelung. Ocupanții primelor trei locuri au primit flori, diplome, medalii și mici cadouri, iar toți participanții la acest festival au fost recompensați cu diplome și cadouri.

”Acest festival, ajuns la a doua ediție, prin dedicarea și implicarea totală a reprezentanților Centrului Păstrăveni, reprezintă un eveniment de suflet care creează conexiuni și emoții greu de explicat în cuvinte. Reprezintă un prilej de bucurie pentru beneficiarii noștri pentru că le oferă ocazia să se revadă, să participe împreună la probele sportive, să se amuze și să râdă mult și sănătos. Totodată, este momentul să demonstreze că pot pentru că au dovedit că pot aduce mereu valoare în plus societății”, a declarat Cristina Păvăluță, directorul DGASPC Neamț. Deși ploaia a cam dat peste cap unele dintre planurile organizatorilor, evenimentul a fost considerat de toți cei prezenți un succes, motiv pentru care toată lumea a declarat la unison că abia așteaptă cea de-a treia ediție a Festivalului Sportului din 2017.

sursa text și foto: DGASPC Neamț

 

Articolul precedentSală de lupte, unicat în România, inaugurată la Roman
Articolul următorLPS Piatra Neamț: Doi profesori de handbal luptă pentru fotoliul de director
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.