Festivalul “George Enescu” are site nou

festival enescu site

Festivalul Internațional “George Enescu”, ediția 2013, beneficiază de un site nou și, odată cu începerea manifestării, de o aplicație care, descărcată pe telefoanele proprii, permite accesul la noutățile festivalului, a anunțat luni Oana Marinescu, directorul de comunicare al evenimentului. “Avem un nou site. Am lucrat pentru a schimba radical partea de programare. Echipa de creație a lucrat pentru a schimba identitatea vizuală a festivalului așa cum am pornit-o în urmă cu doi ani. Am încercat să obținem un conținut cât mai actualizat al site-ului. Este gândit într-un sistem complet nou. Poate fi accesat foarte ușor și de pe telefonul mobil și de pe tabletă, nu doar de pe desktop. Pe homepage se găsesc cele mai noi știri ale festivalului și pe site – prezentările artiștilor și ale concertelor”, a declarat Oana Marinescu. Ea a subliniat că pe site-ul festivalului și pe aplicație vor fi și transmisiile audio de la festival. “Vom avea o aplicație pentru smartphone-urile de tip android – pe partea de i-phone și i-pad încercăm să fie gata până la începutul festivalului și descărcând acea aplicație pe aparatele proprii puteți fi la curent cu tot ceea vă oferim”, a adăugat Oana Marinescu. Totodată, “Bucureștiul creativ”, parte a festivalului care se desfășoară “în alte locuri decât cele tradiționale ale festivalului – în zona centrală a orașului, pe lângă Ateneu, Magheru, Sala Palatului, pe cheiul Dâmboviței către Tribunal, în Centrul vechi” -, are o hartă disponibilă pe site. Evenimentele fiecărei zile vor fi prezentate în Ziarul Festivalului, tipărit într-un tiraj de 10.000 de exemplare, regăsit la intrarea în toate sălile de spectacol. Potrivit Oanei Marinescu, la festival sunt acreditați peste 200 de jurnaliști din țară și 74 din străinătate. (Agerpres)

Autor:

Ultima ora

Botoșani. Șapte tineri arestați pentru trafic cu canabis și cristal! Își racolau clienții pe internet.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună...

Neamț. Urmărit internațional, un dealer de cocaină britanic, a fost depistat la Roman!

Joi,14 mai 2026, în urma activităților operative, polițiștii Direcției...

Neamț. Pedepse cu executare în dosarul Ambulanța doi

Magistrații din cadrul Tribunalului Bacău s-au pronunțat în dosarul...