A VII-a ediție a Festivalului de lăută din Cetatea Neamț va avea loc în perioada 3-5 noiembrie. Manifestarea este organizată de Centrul Cultural “Petre Ţuţea” Suceava, sub patronajul Ministerului Culturii şi în parteneriat cu Societatea Română de Lăută, Consiliul Județean Neamț, Complexul Muzeal Național “Moldova” Iaşi, Complexul Muzeal Județean Neamț, Muzeul “Ceahlău” și Institutul Italian de Cultură București. Ediţia 2017 va fi găzduită de Palatul Culturii Iași, Curtea Domnească Piatra Neamţ și Palatul Cnejilor (Muzeul “Ceahlău” – în caz de vreme nefavorabilă). Manifestarea este deschisă atât pleiadei de lăutiști din România, cât și unor muzicieni din spațiul european (în acest an – Italia).
Festivalul va debuta vineri, 3 noiembrie, la ora 19:00, la Palatul Culturii din Iași, unde Sala “Henri Coandă” va găzdui concertul Iancu-Lobonț – Massimo Marchese.
Cea de-a doua zi a festivalului (4 noiembrie) se va desfășura la Piatra Neamț, unde Pivnița I din Curtea Domnească va găzdui un spectacol amplu prezentat de Lucia Olar și Jupânițele Mușatine (poezie veche și sonete), Doina Lavric-Parghel (voce, cobză) și duo Iancu-Lobonț (concert de archilaute). Înaintea spectacolului, copiii, părinții și bunicii nemțeni se vor bucura (prin amabilitatea RO-IMAGE și Librăriile Cărturești) de proiecția filmului de animație “Kubo și lăuta magică” (3D, animație stop motion, Studiourile Laika 2016, nominalizare Premiile Oscar 2017), ce va fi găzduită de Palatul Administrativ de la ora 15:30. Un element inedit al acestei ediții va fi late lute breakfast – concert/lecție pentru începători deschis elevilor Liceului de Arte “Victor Brauner” Piatra Neamț și studenților Academiei de muzică “Gheorghe Dima” Cluj-Napoca – Extensia Piatra Neamț, care se va desfășura tot la Palatul Administrativ.
Ultima zi a festivalului (5 noiembrie) se va desfășura la Palatul Cnejilor/Muzeul Ceahlău, unde va avea loc al treilea concert, la orele prânzului, fiind oferit turiștiilor aflați în stațiunea Durău un spectacol susținut de Lucia Olar și Jupânițele Mușatine (poezie veche și sonete), Marco Bălău (chitară clasică) și Doina Lavric-Parghel (voce, cobză). (ZCH NEWS)