Festival promovat de statui vii

statui vii

Festivalul de Artă Medievală de la Suceava din acest an va fi promovat de patru statui vii, a declarat, marți, directorul Muzeului Bucovinei, Emil Constantin Ursu. El a precizat că este vorba despre patru actori de la Teatrul Național din Iași care vor fi prezenți, în perioada 12 – 15 august, în patru puncte din oraș, respectiv esplanada Casei de Cultură, în fața magazinului Premier din Obcini, în zona “Curcubeul” din cartierul George Enescu și în zona “Orizont” din cartierul Burdujeni. Potrivit lui Ursu, alături de cei patru actori se vor afla membri ai “Ordinului Solomonarilor” din Suceava, care vor împărți pliante cu programul Festivalului de Artă Medievală. Ediția din acest an a Festivalului de Artă Medievală, unul dintre cele mai importante evenimente ale județului Suceava, se va desfășura la Cetatea de Scaun a Sucevei și în Muzeul Satului Bucovinean, în perioada 15 – 18 august, fiind organizată de Muzeul Bucovinei, Primăria Suceava și Consiliul Județean Suceava.  În programul festivalului sunt incluse spectacole de teatru pentru copii, piesa de teatru “Romeo și Julieta” pusă în scenă de Trupa Clan-destin din București, în regia Teodorei Câmpinean, dar și turniruri, spectacole cu foc, scenete comice, muzică medievală, acrobații cu cai sau tir cu arcul. Parada Festivalului de Artă Medievală se va desfășura în seara zilei de 15 august pe traseul Obcine – strada George Enescu – Primăria municipiului Suceava – bulevardul Ana Ipătescu – Cetatea de Scaun a Sucevei. Totodată, programul festivalului cuprinde concursul pentru copii “Descoperiți comoara”, dar și “Noaptea supraviețuitorilor în Cetate”.  Primăria și Consiliul Judeţean Suceava susțin financiar festivalul, ajuns la a VII-a ediție, bugetul alocat în acest an fiind de aproximativ 280.000 de lei. (Agerpres)

Autor:

Ultima ora

VIDEO. Stadiul lucrărilor pe Autostrada Moldovei – lotul Răcăciuni-Bacău Sud

Mesagerul de Bacău a publicat imagini filmate astăzi, 4...

Neamț. Accident rutier în comuna Ion Creangă – două persoane au fost rănite

Un accident de circulație soldat cu doi răniți a...

Veste neagră pentru familia fostului parlamentar Ioan Munteanu

O tragedie cumplită a lovit familia fostului deputat PSD...

Suceava. O femeie a decedat după ce a căzut de la înălțime

Tragedie în municipiul Suceava după ce o femeie a...

VIDEO. Stadiul lucrărilor pe Autostrada Moldovei – lotul Răcăciuni-Bacău Sud

Mesagerul de Bacău a publicat imagini filmate astăzi, 4...

Veste neagră pentru familia fostului parlamentar Ioan Munteanu

O tragedie cumplită a lovit familia fostului deputat PSD...

Suceava. O femeie a decedat după ce a căzut de la înălțime

Tragedie în municipiul Suceava după ce o femeie a...

DNA l-a trimis în judecată pe fostul primar al comunei Zănești

Actualizare Direcția Națională Anticorupție a emis comunicatul referitor la trimiterea...

Neamț. Doi primari au pierdut litigiile în care încearcă redobândirea funcției

Doi aleși locali din județul Neamț, unul dintre aceștia...

Urși semnalați la Bodești și Girov

Locuitorii din comunele nemțene Bodești și Girov au primit...