După mai bine de un an de zile de absență de pe piața farmaceutică din România, Fervex-ul a revenit pe rafturile farmaciilor. Medicamentul Fervex a fost retras din farmacii în vara lui 2013, după ce producătorul francez a descoperit un lot cu încărcătură microbiană. Agenția Europeană a Medicamentului a hotărât la acea vreme retragerea de la vânzare a tututor formelor aflate pe piață. Potrivit farmacistei Ana-Maria Stejar, președintele Colegiului Farmaciștilor Neamț, medicamentul a reapărut în luna august, în farmaciile din judeţul Neamț însă fără să-i fie aduse la cunoștință motivele pentru care poate fi comercializat din nou.
„Ceea ce este sigur, așa cum puteți citi și pe ambalajul produsului este faptul că autorizația de punere pe piață aparține Ungariei. Noi folosim Fervex-ul produs acolo. Nu-mi este clar nici acum de ce a dispărut de pe piață. Felul în care a fost retras lasă loc de interpretări. Totuși, dincolo de motivele producătorului pentru care produsul nu a mai fost găsit pe rafturi, cei care vor să cumpere Fervex trebuie să știe că acesta este autorizat, în concluzie, verificat”, a spus farmacista Ana-Maria Stejar.
Motivul invocat pentru retragerea produsului de către Compania de medicamente Upsa din Franța a fost descoperirea unui lot cu încărcătură microbiană, respectiv Fervex cu aromă de zmeură. Sursa prezenței microbiene ar fi fost zahărul folosit în compoziția medicamentului. Datorită măsurilor de precauție s-a hotărât retragerea de la comercializare a tuturor formelor de Fervex pentru adulți şi copii. (M. TEODOROF)