24 de fermieri și societăți comerciale din domeniul agriculturii și silviculturii au fost atenționați de inspectorii de muncă, iar una a primit avertisment scris. Cea mai gravă abatere constatată la controlul derulat, luna aceasta, de Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamț se referă la modul de completare a registrului zilierilor. Firma a fost avertizată pentru că mențiunile din acest document erau ilizibile, inspectorii nereușind să înțeleagă numele celor care figurau ca zilieri. „Toți cei 24 de angajatori care au zilieri angajați au primit dispoziții să informeze lucrătorii privind activitatea pe care trebuie să o presteze, privind drepturile și obligațiile pe care această categorie de salariați o are, conform normelor legale în vigoare. Într-un singur caz s-a dat avertisment scris și s-a dispus ca registrul de evidență a zilierilor să fie completat cu scris de tipar în toate rubricile, inclusiv în cea destinată menționării numelui angajatului”, a declarat Elvis Sîsînă, purtătorul de cuvânt al ITM Neamț. Controalele s-au derulat în perioada 7-11 octombrie și au vizat strict regimul de lucru al zilierilor și combaterea exploatării copiilor prin muncă. (C.I.)