Deschiderea anului școlar și împlinirea a 50 de ani de la înființarea Colegiului Național de Informatică Piatra Neamț au fost adevărată mană cerească pentru o parte dintre oficialitățile locale. Mai ales că, dincolo de discursuri și urări, au avut prilejul să facă fotografii de Facebook album cu Înaltpreasfinția Sa Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
De la ceremonie nu putea lipsi Instituția Prefectului, reprezentată de Daniela Soroceanu, care, ca de obicei, a dat o probă de elocvență. În scurtul discurs, după ce a mulțumit pentru invitație, a ținut să-și expună și planurile de viitor. Ea a dorit tuturor ”succes în anul Centenarului, în această jumătate de veac pe care o sărbătoriți anul acesta și să ne vedem cu bine peste altă jumătate de veac!”. Adică peste 50 de ani.
Acest orizont de așteptare nu înseamnă neapărat că prefectul de Neamț demonstrează veleități de Cassandră a secolului XXI, nici că scrie asta în programul de guvernare – în definitiv, însuși Guvernul a adoptat Strategia de Dezvoltare a României numai până în 2040, că mai departe era ceață! -, ci înseamnă doar că funcția de reprezentant al Guvernului în teritoriu vine, implicit, cu o supradoză de optimism.
Și, pentru că Guvernul pe care-l reprezintă în teritoriu Daniela Soroceanu este unul care și-a demonstrat seriozitatea, profesionalismul și capacitatea de a-și respecta promisiunile, rămâne să așteptăm cu toții, îmbolnăviți de același optimism incurabil, vești despre creșterea speranței de viață în România în general și la Piatra Neamț în special. Chiar dacă asta va da peste cap prognozele din noua lege a pensiilor, pusă în dezbatere de ministerul Olguței. (V.B.)
Mai multe declarații și foto aici.