L4 Energia Pângăraţi-Speranţa Răuceşti 0-4 (0-3) * Radu: “Am început de la 0-1” * Zavate: “Per total sunt mulţumit”

Speranţa Răuceşti este lidera Ligii a IV-a, după prima etapă, datorită victoriei cu 4-0 (3-0), de pe terenul Energiei Pângăraţi. În meciul disputat duminică, 9 septembrie, au  marcat: Miron (11 metri), Smău, Bordeanu şi Botezatu.

„Pentru noi meciul a început de la 1-0 pentru adversari, de la un 11 metri acordat prea uşor de centralul Diaconu. Şi următoarele două goluri au venit tot din faze fixe, la două cornere. Sunt puţin nemulţumit de acest debut al nostru, deoarece multe lucruri au fost discutate atent în vestiar, înainte de meci, însă nu au fost respectate în teren. Speranţa a fost mai bună decât noi, însă astăzi am jucat slab. Putem mult mai mult şi, odată intraţi în ritm, rezultatele vor fi altele. Ne aşteaptă un alt meci greu la Târgu Neamţ, cu Ozana, meci de la care nu avem pretenţii prea mari. Nimeni să nu uite că probabil suntem singurii care nu jucăm pe prime de joc, de la nivelul Ligii a IV-a, aşa că şi pretenţiile trebuie să fie pe măsură”, a declarat Bogdan Radu, antrenorul Energiei Pângăraţi.

„Per total sunt mulţumit. Şi de joc, şi de rezultat! Am întâlnit o echipă nou înscrisă în campionatul Ligii a IV-a, dar vreau să felicit şi formaţia gazdă. În cazul în care nu erau nu ştiu cum se mai făcea campionatul. În rest, aşteptăm cu nerăbdare jocurile tari ale campionatului, cu Borca, cu Horia, chiar Târgu Neamţul şi dorim să facem o figură cât mai frumoasă în cadrul Ligii a IV-a”, a precizat Daniel Zavate, antrenorul Speranţei Răuceşti.

În etapa a doua (16 septembrie), Speranţa Răuceşti pare a avea un meci accesibil, contra Moldovei Cordun, în timp ce Energia Pângăraţi se deplasează pe terenul Ozanei Târgu Neamţ. (M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...