Luni, 9 mai, va avea loc tranzitul planetei Mercur pe discul solar. Fenomenul începe la ora 13:15 și se încheie la ora 20:37, anunţă, într-un comunicat de presă, Observatorul Astronomic al Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava.
“Tranzitul lui Mercur se produce atunci când această planetă se situează între Pământ și Soare; Mercur este atunci vizibil sub forma unui mic punct negru traversând prin fața discului solar. Tranzitul lui Mercur pe discul solar are loc cu o frecvență de 13-14 ori pe secol. Tranzitul se poate produce în luna mai la intervale de 13 sau 33 de ani sau în luna noiembrie la intervale de 7, 13 sau 33 de ani. Pentru tranzitul din luna mai planeta Mercur este aproape de afeliu, având un diametru unghiular de 12 secunde de arc, în timp ce în cazul tranzitului din luna noiembrie, planeta este aproape de periheliu, având un diametru unghiular de 10 secunde de arc. Ultimul tranzit a avut loc în 2006, iar următorul va avea loc în 2019”, afirmă specialiştii de la Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava.
În condiții de cer senin, Observatorul Astronomic al Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava va organiza observații, prin intermediul unui telescop prevăzut cu filtru solar, asupra acestui fenomen astronomic, unic până în 2019. (ZCH NEWS; FOTO: Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu”)