Polițiștii din Neamț au prins pe o tânără, de 32 de ani, din Bacău, care era urmărită la nivel național fiindcă se sustrăgea executării pedepsei de 2 ani, o lună și 10 zile de închisoare pentru că a golit un card. Femeia a furat o geantă dintr-un autoturism, pe 11 ianuarie 2016, și a stat de „șase” la bancomat cât timp prietenul ei a reușit să scoată de pe card peste 2.500 lei. Fapta s-a petrecut în Neamț, iar instanța i-a aplicat și o amendă penală de 1.800 lei pentru furt și complicitate la accesarea ilegală a unui sistem informatic. Tânăra a fost escortată de polițiști până la Penitenciarul Bacău. (C.I.)