0:00

Ahmed Ali, în vârstă de 40 de ani, din Piatra Neamț, a fost încătușat de polițiștii de Investigații Criminale Neamț, în timp ce se afla pe raza municipiului. Bărbatul are de executat o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru că, alături de alți doi indivizi din Neamț și Bacău, a pus la punct o rețea prin care amatorii de chilipiruri imobiliare cumpărau la licitații trucate tot felul de clădiri. În gruparea destrămată de DIICOT Bacău în luna noiembrie 2014 erau implicați executorul judecătoresc din Bacău, Nicu Gherasim, avocatul Petrică Irinel Dumea, pe care anchetatorii i-au considerat actorii principali care „au dat o tentă de legalitate actelor de deturnare a licitațiilor publice”.

În dosar au fost 37 de inculpați, care, fiecare pe segmentul său, participa, pe rând, la licitaţiile publice organizate de executori judecătoreşti de pe raza județului Bacău, așa încât cea mai mare parte a imobilelor scoase la licitații era adjudecată de membrii grupării infracţionale. Ahmed Ali, în mod deosebit, a reușit ca, în perioada 14 noiembrie 2014 – 7 martie 2016 să instige două persoane, în vederea organizării unor licitaţii publice de către executorii judecătoreşti din județele Bacău şi Neamţ, în scopul denaturării preţului de adjudecare a imobilelor executate silit, cel în cauză stabilind adjudecatarul şi preţul de adjudecare înainte de începerea licitaţiei. Din anchetă a reieșit că membrii grupului infracţional au avut în perioada 2014-2016 modalităţi de acţiune diferite, în funcţie de interesul unuia dintre membrii grupului, şi în special al liderilor de a achiziţiona un imobil şi de prezenţa unor persoane de bună credinţă la licitaţiile publice. S-a stabilit faptul că în situaţia în care imobilul aflat în procedura de executare silită prezenta interes pentru gruparea infracţională, membrii acesteia, participanţi la licitaţia publică, fie ajungeau la o înţelegere cu privire la preţul de adjudecare al imobilului dacă nu se prezentau alte persoane interesate, fie încercau să corupă persoanele de bună credinţă prezente pentru a se retrage de la licitaţie, adjudecând imobilul în baza înţelegerii anterioare. (C.I.)

Articolul precedentL3S1 CSM Ceahlăul, derby cu Bucovina Rădăuţi * Ozana, confruntare cu Sporting Lieşti
Articolul următorFemeie urmărită național, prinsă de polițiștii din Neamț