Femeie găsită moartă într-un apartament în care mirosea a gaz, bărbat decedat în casă

Femeie găsită moartă într-un apartament în care mirosea a gaz, bărbat decedat în casăPompierii din Roman au fost chemați în această seară (28 decembrie), la ora 19,30, să deblocheze ușa unui apartament. După ce-au pătruns în casă, militarii au găsit proprietara decedată. Este vorba despre o bătrâna de aproximativ 90 de ani, care a fost examinată de echipajul medical de pe ambulanța care a fost la fața locului, concluzia fiind că nu mai prezenta semne vitale. Întrucât în apartament se simțea un miros puternic de gaz a fost anunțață echipa de serviciu de la Delgaz Grid, pentru a stabili sursa mirosului.

Tot în această seară, pompierii din Piatra-Neamț au fost solicitați să deblocheze ușa unui apartament dintr-un bloc de pe Aleea Ulmilor, din cartierul Dărmănești. În casă a fost găsit un bărbat decedat, în vârstă de circa 52 de ani. Cadavrul a fost transportat la morgă, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.

C.M.

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...