Federaţia Grupurilor de Acţiune Locală – seminar la Hotel „Central Plaza” PROGRAM

daniel vasiliu (2)
Daniel VASILIU

Federaţia Naţională a Grupurilor de Acţiune Locală din România (FNGAL), în cooperare cu Ministerul Agriculturii – Autoritatea de Management a PNDR, organizează seminarul „Situaţia implementării Strategiilor de Dezvoltare Locală aferente Perioadei de Programare 2007-2013 a Uniunii Europene”.

Manifestarea va fi deschisă astăzi, 11 noiembrie, de la ora 13:00, de o CONFERINŢĂ DE PRESĂ, la Hotel „Central Plazza” Piatra Neamţ.

„Seminarul este adresat reprezentanţilor Grupurilor de Acţiune Locală din Regiunile de Dezvoltare Nord-Est si Sud-Est. Printre invitaţi se vor afla şi experţii Agenţiei de Finanţare a Investiţiilor Rurale (AFIR). Temele principale aflate in discuţie vor fi centrate pe finalizarea proiectelor finanţate in cadrul Axei 4 LEADER a PNDR (inclusiv Contractele de Funcţionare GAL), prezentarea exemplelor de bune practici înregistrate pană in prezent şi felul în care acestea pot fi valorificate in evaluarea Strategiilor de Dezvoltare Locală”, a declarat Daniel Vasiliu, secretar general FNGAL.

Programul de desfăşurare al seminarului este următorul:

http://zch.ro/wp-content/uploads/2015/11/Program-Seminar-Piatra-Neamt-11.11.15.pdf

Pentru orice relaţii suplimentare poate fi contactat GAL „NICOLAE ROZNOVANU”, localitatea Zăneşti (Neamţ); tel: 0233/283471, 0759/012130, 0759/012132, 0759/012133; fax: 0333/816167; e-mail: galroznovanu@yahoo.com, office@galnicolaeroznovanu.ro; www.galnicolaeroznovanu.ro. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora