ceahlaul lidi chertic 02Lidi Chertic, noul antrenor principal al Ceahlăului, a decis ca, pentru ultimele două meciuri din acest an (miercuri, 25 noiembrie, cu Rapid Bucureşti şi sâmbătă, 28 noiembrie, cu Academica Clinceni) să păstreze în lot 5 jucători din „vechea gardă”. Este vorba de portarul Barna, de căpitanul de echipă, Lucian Cazan, precum şi de Călin, Stahie şi Căruţă. Lotul este completat de juniorii de la LPS Piatra Neamţ: Cîmpeanu, Chelaru (portari), Hebriştean, Olteanu, Mitrofan, Şoimaru, Cădere, Amariei (fundaşi), Cristea, Barb-Copoţ, Ştefăniţă, Mateeş, Robert Vasile, Drăghiceanu (mijlocaşi), Lupei, Nedelcu, Mateiciuc şi Roşu (atacanţi).

„Copii vor face pasul de la campionatul de elită al juniorilor către Liga a II-a cu inima deschisă, cu ambiţie şi dăruire. Ştiu cu toţii că este o şansă ce li se oferă şi care nu trebuie ratată“, a declarat Lidi Chertic.

Jocul cu Rapid Bucureşti, de miercuri, 25 noiembrie, de la ora 19:00, se va disputa în nocturnă, la Piatra Neamţ, şi va fi transmis în direct pe unul din canalele DigiSport.

Lidi Chertic va avea o misiune ingrată în ultimele două meciuri, pentru că nu îi va avea ca secunzi pe banca tehnică pe Mihai Ionescu şi pe Radu Lefter, care au fost şi ei demişi de acţionarul Angelo Massone, după disponibilizarea lui Simone Mazzali. Dacă Mihai Ionescu a condus echipa Ceahlăului într-o perioadă dificilă, după demisia antrenorului Costel Ilie şi a trebuit să suporte până şi lipsa apei calde la stadion, după şedinţele de antrenament, demiterea antrenorului cu portarii Radu Lefter este hilară. El este cel care i-a pregătit în acest sezon pe Calancea, Barna şi Cîmpianu, care au dus greul campionatului şi cărora li se pot reproşa foarte puţine greşeli individuale.

Oricum, profesorul Costel Pancu, şeful catedrei de fotbal din cadrul LPS Piatra Neamţ, l-a asigurat pe Lidi Chertic de tot sprijinul logistic pentru pregătirea jocurilor cu Rapid şi Academica Clinceni. (Mihai STOIAN)

Articolul precedentIncantaţiile tămăduitoarei Irina stopate de poliţişti!
Articolul următor„Lupta” cu hoţii de lemne, tot mai aspră!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

  1. Cand vor pleca adevaratii vinovati de dezastrul de la club. Au plecat jucatori ,antrenori…unul dupa altul pe banda rulanta.. dar marii conducatori ce mai cauta la club. Chear ei nu au vina pt ce se intampla ? Masone care nu a facut niciodata nimic pentru Ceahlaul de ce ia decizii ???? Parca erau unii care spuneau ca fac si dreg …Getica ,Bodo, …

Comentariile sunt închise.