„Lupta” cu hoţii de lemne, tot mai aspră!

lemn confiscat 01Sâmbătă, 21 noiembrie, poliţiştii ieşeni au continuat „lupta” cu hoţii de lemne. Bilanţul: 4 mc de material lemnos confiscat şi amenzi de 5.840 lei.

“În intervalul orar 12:00 – 20:00 , poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Paşcani, Postului de Poliţie Moţca şi Postului de Poliţie Mirosloveşti au acţionat pe raza comunelor Valea Seacă, Lespezi, Tătăruşi, Moţca şi Cristeşti pentru prevenirea si combaterea ilegalităţilor în domeniul silvic. Poliţiştii au beneficiat de sprijinul  reprezentanţilor silvici. Au fost controlate 15 autovehicule şi verificate 11atelaje hipo. Au fost legitimate 25 de persoane şi aplicate 12 sancţiuni contravenţionale, dintre care 10 conform OUG 195/2002 şi 2 la Legea nr. 171/2010. Valoarea sancţiunilor aplicate este de 5.840 lei. Au fost confiscaţi 4 metri cubi de material lemnos”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Iaşi.

În comuna Tătăruşi, de exemplu, a fost depistat un bărbat de 55 ani, din Paşcani, care transporta material lemnos, fără documente legale de provenienţă. Acesta  a fost sancţionat conform Legii 171/2010, iar cantitatea de 2 mc a fost confiscată. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...