0:00

Starea clubului de fotbal Ceahlăul se deteriorează de la o zi la alta, iar conducerea Ceahlăului nu a reușit să concretizeze vânzarea pachetului majoritar de acțiuni către investitorul străin anunțat de Viorel Măstăcăneanu, președintele CA. Acesta a declarat: ”Nu mai avem niciun ban!”. Joi, directorul Ioan Mironaș a fost prezent în Capitală pentru finalizarea negocierilor, dar, nu s-a bătut palma în privința vânzării clubului. ”Au fost doar discuții. Nimic concret!”, a dezvăluit directorul sportiv al Ceahlăului.

FC CEAHLĂUL, pe calea INSOLVENŢEI?, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Întâlnire departe de ochii presei

Joi, directorul Ioan Mironaș s-a întâlnit la Bucureşti, departe de ochii presei, cu un investitor străin pentru a negocia cedarea acțiunilor Ceahlăului. Condiţiile impuse de moldoveni sunt simple: noul acţionar va prelua clubul gratis, urmând să achite datoriile de aproximativ un milion și jumătate de euro. Criza financiară, costurile mari, datoriile la stat, jucători, antrenori și terți s-au dublat din vară și până în prezent, ajungând la aproximativ un million și jumătate de euro, după declarațiile lui Viorel Măstăcăneanu. În aceste condiții, noul investitor nu preia mai nimic, deoarece baza sportivă este a municipalității, închiriată gratis clubului până în anul 2023. Dacă ofertele de transfer ale jucătorilor nu se concretizează, FC Ceahlăul SA se îndreaptă către insolvență. “Sunt câteva variante care ne-ar putea salva: prima ar fi preluarea clubului de către un investitor străin, cu care continuăm negocierile. A doua, să apelăm la vânzarea de fotbalişti. Le-am transmis jucătorilor că pot veni cu oferte concrete şi vom negocia, dacă vor dori să plece. Ar mai fi o variantă, să primim mai repede banii din drepturile TV, adică în jur de 700.000 de euro, dar nici LPF nu are bani. Altfel, nu văd nici o soluţie pentru a începe returul. Efectiv nu avem nici un ban!”, a declarat preşedintele Viorel Măstăcăneanu. ”Au fost doar discuții. Nimic concret!”, a dezvăluit directorul Ioan Mironaș, după ce s-a întors din capitală.

FC CEAHLĂUL, pe calea INSOLVENŢEI?, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Centrul de copii și juniori nu mai are finanțare!

Noul investitor nici măcar nu se poate bucura de roadele muncii angajaților Centrului de Copii și Juniori, condus de Toader Șteț. Asociația Sportivă Ceahlăul 05, care se ocupă de creșterea tinerelor talente, dar cu sprijinul profesorilor LPS Piatra Neamț, a mai primit o lovitură. În ședința de vineri, 12 decembrie, Consiliul Județean a hotărât încetarea contractului de asociere cu Ceahlăul 05 prin care legislativul nemțean se obliga, la începutul acestui an, să vireze 90.000 de lei lunar în conturile clubului. De fapt, pe tot parcursul anului 2014, conducerea asociației, fie că vorbim de Cristinel Paul Vătăjelu sau de Iuliean Boghian nu au reușit să deconteze niciun leu la compartimentul economic al CJ Neamț. Oficialii nu au reușit să dea explicații pentru banii solicitați și nici să-și ducă la îndeplinire obligațiile ce le reveneau din contractul de asociere. Medierea cu un avocat, la insistențele directorului Iuliean Boghian, nu s-a soldat decât cu un mare rateu pentru oficialul Asociației Ceahlăul 05, care ar fi trebuit, măcar teoretic, să asigure baza materială pregătirii micilor fotbaliști și să se îngrijească de salariile antrenorilor.

Perspectivele de finanțare în 2015 sunt sumbre, în condițiile în care aceasta se va face prin concurs de dosare, conform Legii 350/2005, în care ”Solicitantul trebuie să enunţe fiecare activitate, să specifice responsabilul pentru activitatea respectivă, să precizeze necesarul de resurse, să descrie secvenţele în timp şi modul în care activităţile se întrepătrund” și trebuie să cuprindă ”Indicatori ai performanței”, după cum specifică legea. Mai mult, trebuie să existe, obligatoriu, o cofinanțare de 10% din valoarea proiectului, iar finanțarea nu se acordă pentru ”activități generatoare de profit”, ori juniorii au deja contracte, începând cu vârsta de 15-16 ani, când teoretic, pot fi convocați la echipa mare, iar vânzarea lor către alte cluburi, poate aduce profit, întrucât nu vorbim de un transfer de la o unitate de învățământ către alta, cu acordul directorilor. Conform legii, începând din 2015, la domeniul ”Activități sportive și de tineret”, tipurile de acțiuni ce pot beneficia de finanțare nerambursabilă de la CJ sunt: ”cantonamentele, semicantonamentele, taberele de pregătire, concursuri, întreceri sportive, gale, manifestări, consfătuiri și schimburi de experiență”. Nici Consiliul Local nu mai poate finanța Ceahlăul 05, cum o făcea până acum, conturile primăriei pietrene nefiind în stare să suporte nici măcar un leu, pentru ”Gala laureaților sportului nemțean 2014”, situație cu care legislativul local nu s-a mai confruntat până în prezent.

Jucătorii, rugați să-și caute echipă

Jucătorii au fost anunțați că își pot căuta angajamente pe perioada vacanței de iarnă, dacă vor să plece, dar nicio echipă nu se grăbește să-și facă ”cumpărături” de la Ceahlăul, cu toate că sunt fotbaliști convocați în loturile naționale: Calancea, Clonin, sau Slavikas, dintre ”stranieri”, Popadiuc, sau Ștefănescu, la naționala de tineret, ori Andrei Marc, ce a trecut succesiv prin curtea Stelei, CFR Cluj, prin campionatul italian și acum se spune că este dorit în Spania. Diriguitorii clubului pietrean pretind bani, deși mulți dintre fotbaliști au venit la Ceahlăul liberi de contracte, astfel că acest aspect indică cu claritate faptul că președintele Viorel Măstăcăneanu nu se grăbește să vândă clubul, ci, mai degrabă, să profite la maxim de perioada transferurilor. Apoi, Dumnezeu, cu mila!

Mihai STOIAN

Articolul precedentDupă o „căsnicie” tumultuoasă, E.ON dă papucii Total Post
Articolul următorObrazul de consilier județean cu cheltuială se ține