ceahlaul 2015 liga 2Situaţia la FC Ceahlăul este din ce în ce mai încordată, după ce Angelo Massone a fost înlocuit din postura de administrator special pe perioada insolvenţei. La antrenementul de marţi au lipsit nu mai puţin de 10 jucători care au invocat neplata restanţelor salariale, printre care Ştefănescu, Popadiuc şi Chitoşcă, care îşi depuseseră deja cerere de a deveni jucători liberi de contract înainte de începerea campionatului.

„Nu are niciun plan de redresare, nu a făcut nicio majorare de capital şi nu a plătit salariile jucătorilor şi angajaţilor de la club. El a devenit acţionar, cumpărând pachetul majoritar de acţiuni cu 100 de lei !”, a declarat Luigi Bodo, directorul societăţii RIFIL, sponsorul principal al echipei pietrene.

„Deplasările din ultima perioadă a campionatului trecut au fost sponsorizate de Getica 95. Nu a dat domnul Massone niciun ban. El a făcut un audit, care a costat clubul o sumă foarte mare de bani. Cu acei bani, cred că Ceahlăul putea juca şi azi în prima ligă”, a declarat şi Viorel Tudose, administratorul societăţii „Getica 95”, un alt sponsor al echipei pietrene în sezonul trecut.

Acesta a mai spus că în condiţiile actuale, oricare dintre jucătorii pietreni, cu salariul neplătit, poate deveni liber de contract, chiar dacă FC Ceahlăul SA este în insolvenţă.

Pietrenii au etapă liberă în cea de-a patra rundă a Ligii a II-a, iar restanţa de la Buzău, din etapa a doua a fost reprogramată de FRF pe data de miercuri, 30 septembrie. (Mihai STOIAN; FOTO: Gelu CRĂCANĂ)

Articolul precedentMaşină din Neamţ, cu cauciucurile pline de ţigări!
Articolul următorPrefectura Neamţ: informaţii privind documentaţia pentru despăgubiri în urma secetei
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.