Prefectura Neamţ: informaţii privind documentaţia pentru despăgubiri în urma secetei

prefectura sept 2015Prefectura Neamţ a distribuit participanților, astăzi, 16 septembrie, în cadrul reuniunii convocate pentru prezentarea încheierii proiectului UNICEF, un pachet informativ privind completarea documentaţiei necesare pentru a beneficia de schema de ajutor de stat pentru compensarea fenomenelor meteo nefavorabile (seceta din anul 2015) la următoarele culturi: porumb boabe, floarea soarelui, soia boabe, cartofi, sfecla de zahăr, legume în câmp, lucernă, pășune, fâneață, se precizează într-un comunicat de presă.

“Este vorba de o estimare a pierderilor de venit care va fi depusă la Comisia Europeană și care va fundamenta şi actul administrativ pe baza căruia se vor da despăgubirile”, a precizat reprezentantul Instituţiei prefectului.

În acest sens, Prefectura trebuie să asigure centralizarea tuturor proceselor verbale care au fost încheiate de către comisiile locale pentru situații de urgență, ca urmare a notificărilor primite de la producătorii agricoli.

În cadrul instruirii s-au făcut referiri la beneficiarii ajutorului ( toți producătorii agricoli care desfășoară activitate economică şi care au afectată o suprafaţă mai mare de 1 ha: persoane fizice care dețin atestate de producători, societăți comerciale care depun bilanț contabil), modalitatea de calcul a  pierderilor de venit (pagubele se determină pe baza pierderii de venit care rezultă din afectarea producției agricole obținute, care depăşesc procentul de 30%), precum şi documentele justificative ce trebuie să însoţească machetele centralizatoare (procese verbale ale Comitelului Local pentru Situaţii de Urgenţă).

“Este o lucrare amplă, cu un grad sporit de dificultate care trebuie realizată într-un termen relativ scurt, dar cu o mobilizare exemplară şi lucrând în echipă cu specialiştii din domeniu, vom reuşi să finalizăm corect documentaţiile pentru ca producătorii agricoli să poată beneficia de ajutorul de stat”, a spus prefectul judeţului Ioan Vlad Angheluţă. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...

    Torță pe patru roți în miez de noapte, la Suceava! Mașina a ars în totalitate

    Un autoturism parcat în cartierul Ițcani din municipiul Suceava a fost distrus în...

    „Fermieră” cu acte false: a obținut ilegal peste 300.000 de lei din bani europeni și a scăpat cu suspendare!

    Tribunalul Neamț a fost sesizat cu un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat...