Domnul Eugen Țapu Nazare,
Miercurea trecută, pe 8 mai Camera Deputaților, instanță parlamentară decizională în acest caz, a adoptat, cu o zdrobitoare majoritate – 293 de voturi pentru, două împotrivă și 5 abțineri – proiectul de lege pentru modificarea art. 1, al. 1 din Legea nr. 299/2007, privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni inițiat de 28 de colegi parlamentari, reprezentând toate partidele politice. Proiectul, devenit acum parte componentă a legii menționate, a fost atent dezbătut și, pe bună dreptate, adoptat anterior și de Senat.
Modificarea de substanță pe care noul text de lege o aduce nu poate scăpa atenției nimănui care este preocupat cu adevărat de soarta conaționalilor noștri, celor cărora, prin însăși evoluția istorică a neamului, în întregul său sau doar prin destin personal, le-a fost hărăzit să trăiască dincolo de fruntariile statului român, așa cum se înfățișează ele astăzi.
În acest moment, prin români de pretutindeni, îi cuprindem legal pe toți aceia care își asumă identitatea culturală, persoane de origine română și aparținând filonului lingvistic și cultural românesc, locuind în afara frontierelor României, indiferent de modul în care aceștia sunt apelați. Legea înregistrează 25 de astfel de denumiri regionale, de la armâni la macedoarmâni, fără a exclude și toate celelalte forme lexicale înrudite semantic. Am convingerea că sunt în asentimentul dumneavastră indiferent de partidul din care fiecare dintre noi face parte în Senat, să salutăm cu mare satisfacție modificarea legii în discuție. Nu intenționez aici să glosez pe această temă extrem de sensibilă pentru identitatea noastră națională și nici nu-mi doresc să fac apel la cuvinte mari, dar o realitate se impune evidenței.
Legea astfel amendată face, pe deoparte, o mare reparație istorică, în deplin acord cu concluziile oamenilor de știință. Și aici mă refer la autorități în materie, la părerea lor exprimată, în frunte cu Academia Română și institutele ei specializate, iar, pe de altă parte, ea pune la dispoziția autorităților statului român un instrument esențial care îi permite reluarea unei politici de veche și benefică tradiție practicată încă de la începuturile statului modern român sub Cuza Vodă, și anume protejarea și conservarea cultural lingvistică a elementului românesc aflat în jurul României sau în alte zări mai îndepărtate față de țara noastră.
Doamnelor și domnilor colegi,
În contextul înfățișat anterior, trebuie să vă mărturisesc că am încercat și o mare decepție, care, din fericire, a fost surmontată doar de mulțumirea de a fi văzut adoptat cu o largă majoritate, amendamentul la care m-am referit.
Decepția mi-a provocat-o colegul nostru deputat, domnul Costica Canacheu, pe care, iată, îl găsim din nou, în postura, deloc onorantă, de a se face avocatul unei cauze false, lipsită de orice temei istorico – lingvistic și, în special, extrem de dăunătoare pentru întreg corpul etnic românesc.
Știți prea bine, și o repet aici, fără urmă de plăcere, că deputatul amintit, dând dovadă de o consecvență demnă de o cauză mai nobilă, se luptă de ani buni să convingă opinia publică și să ne convingă pe noi, parlamentarii, că în România, repet, în România – ar exista, pe lângă cele 18 minorități etnice recunoscute și protejate ca atare de lege – maghiari, germani, până la armeni și lipoveni, pentru a da numai câteva exemple, încă una, și anume aromânii.
Ar fi, acum și aici, absolut fastidios să reiau „argumentele” aruncate în luptă de Domnia Sa, cu atât mai mult cu cât acestora le-a fost demonstrată totala absurditate de către comunitatea oamenilor de știință specializați în materie: istorici, arheologi, lingviști, filologi, etnologi, etc., români și străini.
Constat decepționat că, față de argumentele știițifice clare ca lumina zilei, contrare aserțiunilor sale, domnul deputat Canacheu este surd și opac. Domnia Sa o ține una și bună, cum de altfel a făcut-o și în ziua dezbaterii și votării amendamentului respectiv, declarând, de la tribuna plenului, că el este aromân și, în plus, că proiectul în discuție ar fi, vezi Doamne, împotriva tuturor reglementărilor europene. Ca spectacolul să fie complet, domnul deputat și-a asigurat prezența în holul Camerei Deputaților a unei echipe de zgomot alcătuită din câțiva reprezentanți ai comunității.
Am putea trece cu vederea astfel de fantezii – evit să folosesc cuvinte mai acide – dacă ele nu s-ar petrece sub cupola Parlamentului, cel mai reprezentativ for al națiunii. La urma urmei, este treaba domnului deputat și a acelora care i se uită în gură dacă nu mai vrea și nu mai vor să fie români, considerându-se minoritari în propria țară, așa cum în van încearcă să stipuleze ideea de bază din proiectul de act normativ depus în Parlament de Domnia Sa.
Îmi permit însă să-i învederez colegului nostru deputat două împrejurări. În primul rând, îi reamintesc că la primirea demnității de parlamentar, a jurat cu mâna pe Constituție și pe Biblie să respecte Constituția și legile țării – și știm cu toții prea bine ce prevăd acestea în privința minorităților etnice din România – în al doilea rând, îi recomand respectuos să mediteze cu toată seriozitatea, pentru că eu unul încă mai cred în seriozitatea și devotamentul de parlamentar al domnului Canacheu.
Mai este oare ceva de adăugat? Poate doar, în chip de încheiere, repetarea unui adevăr incontestabil, demonstrat și răsdemonstrat, de peste 150 de ani, de către cele mai ilustre personalități ale științei și culturii de la noi și de aiurea: în România, armânii nu sunt și nu au cum să fie minoritate etnică, întrucât ei fac parte intrinsecă din trunchiul etnic autohton și majoritar, o parte de același sânge și de aceeași limbă. Nici mai mult, nici mai puțin. De luat aminte și să ne vedem de treabă. Interesele meschine și vicioase ale unora sau altora nu au ce căuta pe agenda de lucru a Parlamentului.
Vă mulțumesc pentru atenție
