galerii luchian botosani
Galeriile de Artă “Ștefan Luchian”

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 7 – 25 septembrie 2015, în spațiul Galeriilor de Artă “Ştefan Luchian” Botoșani, expoziția de grafică și pictură “FACE… FEȚE” a artistului plastic botoșănean Florin Grosu.

Pasionat de artă, cu o bogată activitate expozițională, participant la numeroase tabere naționale și internaționale, cu lucrări în diverse colecții particulare din țară și străinătate, Florin Grosu se prezintă publicului botoșănean cu prima sa “personal” deschisă la Galeriile de Artă “Ștefan Luchian” Botoșani.

“Este o expoziție de autor care evidențiază în mod fericit talentul său artistic și atracția aparte pe care o are pentru o zonă mai greu accesibilă multora dintre artiști: portretul. Și nu orice fel de portret. Portretul caricatural. Personalități botoșănene din diverse domenii, oameni de cultură și artă, directori de instituții și oameni politici locali sunt cei ale căror chipuri pot fi regăsite pe simezele Galeriilor, în cele apoximativ 100 de FACE… FEȚE. Alături de aceste portrete caricaturale, realizate în tehnică mixtă (acrylic și pastel), artistul prezintă și compoziții cu personaje (acrylic pe pânză)”, a declarat Ana-Elisabeta Florescu, muzeograf.

Vernisajul, care va avea loc sâmbătă, 12 septembrie 2015, ora 12, la Galeriile de Artă “Ștefan Luchian” Botoșani (str. Piața Revoluției nr. 13, telefon 0231/514197) este o invitație la a privi viața cu umor, fiind capabili să ne descoperim calități și defecte și să apreciem talentul unui artist care trece dincolo de chip, descifrând partea lăuntrică a modelelor sale. Program de vizitare: zilnic  9 – 17. Intrarea gratuită. (ZCH NEWS)

Articolul precedentTăbăcariu, “roşu” la naţională!
Articolul următorCostel Ilie, spion la Bacău!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.