0:00

Expoziția unică „Aurul și argintul antic al României” se deschide la Piatra Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informații„Aurul și argintul antic al României”, expoziție care reunește piese unicat din metale prețioase din muzeele țării, își deschide astăzi, 21 septembrie, porțile, la Muzeul de Artă din Piatra Neamț, și va rămâne deschisă pentru public până pe 30 octombrie.

Evenimentul a fost precedat de o conferință de presă organizată de vicepreședintele Consiliului Județean Neamț, Laurențiu Dulamă, la care au participat Cornel Ilie și Rodica Marghitu, de la Muzeul Național de Istorie a României, și Iulian Ghercă și Mihaela Verzea, de la Complexul Muzeal Județean Neamț.

„Este un motiv de bucurie să fiu la Piatra Neamţ. Eu sunt pietrean prin adopţie. Soţia este din Piatra Neamț, aşa că vin aici ca acasă. M-am bucurat să fiu desemnat să particip la deschiderea expoziţiei de aici. Este unul din cele mai mari proiecte expoziționale făcute în România după 1990. S-ar putea să fie chiar cel mai mare, iar Piatra Neamț este al 13-lea oraş, în afară de Bucureşti, în care se vernisează. Consider că 13 e un număr cu noroc şi sper ca expoziția să aibă un succes chiar mai mare la Piatra Neamț decât în celelalte orașe unde a fost. Vă pot spune că, în toate celelalte orașe unde a fost, această expoziție a fost cea mai vizitată expoziție din ultimii mulţi ani. Este o expoziție care se face o dată la o generaţie sau poate chiar mai rar. Nu ştiu când se va mai putea pune pe picioare un astfel de proiect, deoarece implică resurse umane şi financiare foarte mari”, a spus Cornel Ilie, directorul adjunct al Muzeului Național de Istorie a României.

Piatra Neamț a fost inclus pe harta orașelor în care este vernisată expoziția-eveniment datorită fostului director al Complexului Muzeal Neamț, regretatul Gheorghe Dumitroaia, după cum a anunțat Cornel Ilie, iar organizarea a fost continuată și de actualul manager, Iulian Ghercă.

„A fost o muncă de echipă susţinută. Este o expoziție modernă, pusă în valoare în mod remarcabil. Neamţul este unul din cele 3 judeţe din Moldova care poate prezenta publicului acest tezaur și sperăm să aducem un număr cât mai mare de vizitatori. Acesta este și motivul pentru care vom încerca să avem o serie de activităţi conexe pe parcursul expoziţiei, menite să implice copiii în mod educativ”, a spus Iulian Ghercă, directorul Complexului Muzeal Neamț.

Conform celor de la Neamț, Muzeul de Artă găzduiește, începând de azi, cea mai valoroasă expoziție pe care a avut-o întregul Complex Muzeal din 1934 încoace, acesta fiind unul dintre principalele motive pentru care publicul ar trebui să profite de ocazie și să admire cele peste 1.000 de exponate unicat.

„Consiliul Județean a hotărât, printr-un proiect de hotărâre, ca accesul să fie gratuit pentru elevi şi studenţi la această expoziţie. De aceea, chemăm toţi copiii şi pe toți cei care vor să vadă ceva unicat pentru judeţul Neamţ şi pentru Piatra Neamţ să vină să viziteze expoziția, care reuneşte peste1.000 de piese de o deosebită valoare”, a precizat și Laurențiu Dulamă, vicepreședintele Consiliului Județean Neamț.

Cea care s-a ocupat de organizarea expoziției a fost Rodica Marghitu, de la Muzeul Național de Istorie a României, încercând să adune doar piese din metale prețioase, dar să descopere și povestea din spatele obiectelor unicat.

„Organizarea acestei expoziții a presupus discuţia cu toate muzeele din ţară, fiind 31 de muzee implicate în proiect. A urmat documentarea fotografică, după care s-a făcut un catalog voluminos, peste 70 de persoane colaborând la realizarea sa. Expoziţia strânge piese din metale preţioase. Avem doar două piese din alt material – un vas din ceramică şi unul din sticlă reparat cu aur. Sunt piese elaborate sau piese mai simple. Unele provin din tezaure, altele sunt descoperiri întâmplătoare. La Piatra Neamț nu este expoziţia inițială, de la Bucureşti, ci este îmbogăţită. Avem acum și o secţiune dedicată prelucrării metalelor preţioase. Poveștile din spatele acestor artefacte contează mult mai mult decât valoarea în sine a expoziției”, a precizat Rodica Marghitu.

Nemțenii participă la expoziție cu trei tezaure – de la Brad, de la Rădeni și de la Muncelu de Sus, dar și cu artefacte cucuteniene. (Andreea AMARIEI)

Articolul precedentLidl Piatra Neamţ vă invită: “Verde la educaţie pentru circulaţie”
Articolul următorCe-ți trebuie ca să devii polițist local la Piatra Neamț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.