Lidl Piatra Neamţ vă invită: “Verde la educaţie pentru circulaţie”

lidl-educatie-rutiera-2016Lidl şi Poliţia Română organizează, sâmbătă, 24 septembrie, la nivel naţional, a IV-a ediţie a campaniei “Verde la educaţie pentru circulaţie”.

Începând cu ora 11:00, copii cu vârste cuprinse între 4 şi 10 ani sunt invitaţi să participe la o lecţie interactivă de circulaţie rutieră, susţinută de reprezentanţii Poliţiei Române.

Evenimentul va avea loc, simultan, în parcările magazinelor Lidl din întreaga ţară, în sectoare special amenajate. În Regiunea de Nord-Est este vorba de magazine din judeţele Bacău (8 la număr), Iaşi (7), Neamţ (6), Suceava (6) şi Vaslui (5).

“Vă invităm şi pe dv. în parcarea celui mai apropiat magazin Lidl, începând cu ora 11:00, pentru a învăţa, alături de copii, cum să fim pietoni exemplari, la cursul de educaţie rutieră susţinut de reprezentanţii Poliţiei Române”, a declarat Casiana Ionaşcu, Senior Media Asociate al Lidl România.

Prima parte a lecției de educație rutieră va fi reprezentată de secțiunea teoretică, în care cei mici vor afla toate informațiile despre semnele de circulație, ce înseamnă fiecare, dar și cât de important este să fie atenți la trafic. Cea de-a doua parte va cuprinde o sesiune interactivă, unde copiii vor fi invitați să aplice cunoștințele dobândite, printr-un joc de circulație rutieră în cadrul unui orășel miniatural. La final, toți participanții vor fi răsplătiți cu premii oferite de către Lidl.

„Siguranța rutieră și salvarea de vieți reprezintă priorități ale Poliției Române. Ne-am implicat activ în această campanie și susținem toate inițiativele ce contribuie la prevenirea accidentelor rutiere. La fel ca în anii trecuți, în cadrul activităților desfășurate îi vom învăța pe cei mici că atenția sporită și cunoașterea îndeaproape a regulilor de circulație SALVEAZĂ VIEŢI”, a declarat şi comisar-şef Florentin Brăcea, Director al Direcției Rutiere din cadrul Poliției Române.

Alte detalii pot fi descoperite pe portalul Lidl. (M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Lidl România aniversează 15 ani cu premii pentru clienți de până la 30.000 euro

Cu ocazia împlinirii a 15 ani de prezență pe...

Miros de gaz în curtea SJU Piatra Neamț – alimentarea a fost sistată după descoperirea unei conducte defecte

Actualizare „Conducerea Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț informează pacienții, aparținătorii...