pietricica turism

Procesul în care Vasile Olaru, fostul primar de Girov, şi Petru Paleu, cunoscutul administrator al Energoterm, sunt judecaţi pentru o pagubă de 935.986 lei (echivalentul a 263.154 euro) în vistieria primăriei, a intrat pe mâna experţilor. Judecătorii de la Tribunalul Neamţ au dispus efectuarea unei expertize care trebuie să stabilească exact ce lucrări s-au făcut şi ce anume s-a plătit.

Olaru este judecat pentru abuz în serviciu şi fals intelectual, Paleu de complicitate la cele două infracţiuni plus fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, iar Energoterm va răspunde în instanţă pentru complicitate la abuz în serviciu şi la fals intelectual şi pentru fals în înscrisuri.
Afacerea e din 2007, când Primăria Girov a semnat un contract cu Energoterm pentru lucrări la obiectivul „Reţea de canalizare cu staţie de epurare sat Girov, comuna Girov”. Satul nu are nici acum reţea de apă şi nici canalizare, ci doar câteva conducte îngropate şi un container gol care ar fi trebuit să conţină echipamente şi utilaje pentru staţia de epurare. “Lucrările au fost efectuate parţial, în perioada august 2007- octombrie 2010, fiind achitate toate facturile emise de constructor, în valoare totală de 3.172.882,10 lei”, se arată în rechizitoriul DNA Bacău. “La data de 06.12.2007, executantul SC ENERGOTERM SRL a emis o factură fiscală pentru suma totală de 943.451,99 lei (preţ fără TVA: 792.816,80 lei), reprezentând achiziţia unor echipamente pentru staţia de epurare, echipamente prevăzute în situaţia de lucrări, semnată din partea Autorităţii Contractante de inculpatul Olaru Vasile, iar din partea executantului de către inculpatul Paleu Petru. Aceleaşi două persoane au semnat şi centralizatorul situaţiilor de plată din data de 10.12.2007 pentru echipamentele necesare staţiei de epurare în valoare de 943.451,99 lei. La data de 10.12.2007, între de inculpaţii Olaru Vasile şi Paleu Petru a fost încheiat procesul verbal de custodie din care rezultă că echipamentele şi utilajele, pentru livrarea cărora a fost emisă factura fiscală anterior menţionată, rămân în custodia SC ENERGOTERM SRL Piatra Neamţ, până la crearea condiţiilor corespunzătoare de depozitare în incinta obiectivului. Din probatoriul cauzei rezultă că bunurile respective nu au fost livrate de către SC ENERGOTERM SRL Piatra Neamţ Primăriei comunei Girov, şi, implicit, nu au fost preluate în custodie de executant”.

Dosarul a a juns în instanţă în mai 2014, iar la ultimul termen, când judecata s-a amânat pentru 22 ianuarie 2015, judecătorii au decis că experţii trebuie să stabilească ce lucrări s-au făcut şi unde sunt echipamentele – plătite, de altfel – pentru staţia de epurare, dacă sunt. Procurorii DNA au mai găsit un “păcat” în sarcina lui Petru Paleu şi anume faptul că a falsificat trei facturi, ca să justifice achiziţia echipamentelor respective de la firmă din Oradea, care a fost radiată în anul 2010.

În acest moment, atăt pe bunurile fostului primar Vasile Olaru, cât şi pe cele ale omului de afaceri Petru Paleu este sechestru asigurător, pentru recuperarea banilor Primăriei Girov. (C. MIRCEA)