Excursii şi tabere după reguli noi

elevi excursieDupă ce în 2014, mai-marii Ministerului Educației au creat un regulament pentru organizarea excursiilor pentru elevi și profesori, acum, la doi ani distanță, regulamentul a fost modificat.

Ministerul a anunțat, printr-un comunicat de presă, că  taberele, excursiile, expediţiile şi alte activităţi de timp liber din învăţământul preuniversitar se vor organiza după un nou Regulament-cadru, aprobat marți, 12 aprilie, de ministrul Educaţiei, Adrian Curaj.

Una dintre schimbările majore aduse de noul regulament este aceea că mută decizia privind aprobarea respectivei activităţi de la inspectoratul şcolar judeţean la unitatea de învăţământ, demers care urmăreşte simplificarea procesului organizatoric. A fost eliminată condiţia ca documentaţia necesară aprobării deplasării să fie realizată cu o lună înainte.

Pe de altă parte, regulamentul face distincţie clară între activităţile realizate în localitatea în care se află unitatea de învăţământ şi cele din altă localitate, reducând astfel birocraţia în cazul activităţilor derulate în localitate. Mai mult, a fost simplificat şi formularul prin care părintele/tutorele legal îşi exprimă acordul de participare al copilului.

„Regulamentul aprobat este un document-cadru bine structurat, suplu, care stipulează atât documentqţia necesară aprobării şi derulării activităţilor, cât şi obligaţiile cadrelor didactice organizatoare, ale părinţilor şi ale elevilor. Nu în ultimul rând, acesta permite unităţilor de învăţământ elaborarea unor regulamente proprii, adaptate specificului unităţilor de învăţământ”, se mai precizează în comunicat.

Modificarea regulamentului a survenit după ce în mai multe județe ale țării s-au înregistrat scăderi semnificative ale excursiilor școlare. Spre exemplu, în Neamț, după elaborarea regulamentului din 2014, numărul excursiilor a scăzut, în fiecare an școlar cu aproximativ 500. (M. TEODOROF)

Regulamentul integral:

http://zch.ro/wp-content/uploads/2016/04/regulament-tabere-2016.pdf

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Cod roșu de furtuni în Suceava și Botoșani

După mai multe zile cu temperaturi extreme, în zone...

Accident cu patru răniți după o manevră bruscă

Patru angajați ai unei firme din Roman au acuzat...

Accident la Hangu – un șofer a rămas încarcerat după ce mașina a ajuns pe cupolă

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Titluri de stat FIDELIS – ediția de iulie aduce dobânzi de până la  7,55%

Ministerul Finanțelor anunță o nouă emisiune de titluri de...

Cod roșu de furtuni în Suceava și Botoșani

După mai multe zile cu temperaturi extreme, în zone...

Accident cu patru răniți după o manevră bruscă

Patru angajați ai unei firme din Roman au acuzat...

Titluri de stat FIDELIS – ediția de iulie aduce dobânzi de până la  7,55%

Ministerul Finanțelor anunță o nouă emisiune de titluri de...

Neamț. Accident la Crăcăoani – traficul este blocat

Actualizare Accidentul a fost anunțat prin apel la numărul unic...

Coduri concurente de caniculă și instabilitate atmosferică în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a emis noi atenționări de...

Video. Iași – copil de 12 ani înecat într-un iaz

Un copil în vârstă de 12 ani și-a pierdut...