0:00

Elevi, să ne cunoaștem țara pe Facebook!, ZCH NEWS - sursa ta de informații

*„Dacă dăm timpul în urmă cu 5 ani aș organiza și eu excursii școlare, dar în condițiile acestea nu știu dacă m-aș mai încumeta să fiu organizator”, a declarat prof. Viorel Stan, inspector general al IȘJ Neamț

* anul acesta, nu a fost aprobată nicio excursie, iar profesorii se tem ca aceste reguli să nu se aplice și în cazul deplasării la competițiile școlare

Începând de anul acesta, elevii au mici șanse de a mai învăța

prin intermediul excursiilor școlare. Ministerul Educației a făcut, după mulți ani, un cadru legislativ pentru organizarea de excursii școlare. Cum se făceau până acum? „Pe genunchi”, cu 5 zile înainte, spun unii inspectori din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Neamț care declară mai în glumă, mai în serios că trăgeau cu ochiul în curtea altui inspectorat școlar vecin sau luau ca „model” felul în care Ministerul Tineretului și Sportului organizau taberele școlare.

„Dacă dăm timpul în urmă cu 5 ani aș organiza și eu excursii școlare, dar în condițiile acestea nu știu dacă m-aș băga. Regulamentul asigură desfășurarea activității extrașcolare în condiții de maximă siguranță a elevilor. Strictețea definită prin conținut nu împiedică desfășurarea activităților de acest tip putând doar constitui o nerealizare a lor”, a declarat Viorel Stan, inspectora școlar general al IȘJ Neamț.

De ce n-ar organiza „generalul” excursii? Tocmai pentru că în postura de profesor organizator de excursii trebuie să ai cunoștințe generale de contabilitate, de securitate în muncă, de ghid turistic și de ce nu, de voluntar.

Anul trecut, 2.000 de excursii, anul acesta, niciuna

În acest fel, oficialii din Educație vor să pună capăt discuțiilor legate de gestionarea și modul de folosire a banilor care ar fi trebuit să aibă ca destinație excursiile școlare. Un al doilea aspect, care a dus la apariția unor legi în privița modului de organizare a excursiilor, este legat de securitatea elevilor. La fiecare 10 elevi trebuie să existe un profesor supraveghetor. Elevii care vor în excursii trebuie să prezinte organizatorului o adeverință medicală care să ateste că este „clinic sănătos”.

Părinții vor trebui să întocmească proces verbal, individual. În timpul excursiei, organizatorii trebuie să asigure existența unei persoane specializate în acordarea primului ajutor. Poate cel mai important aspect este cel legat de transport, cazare și masă. Nu le vom sintetiza pentru a se înțelege cât mai bine, de ce în perioada următoare ar putea apărea oferte de reconversie pentru cadrele didactice, că tot se vorbește de reducere de personal, prin absolvirea de cursuri gen „ghid turistic școlar + cursuri de prim-ajutor”.

Nu departe de adevăr este și varianta în care ar putea să apară ofertanți cu tot pachetul care să se ocupe de toate serviciile de manageriere a documentelor, iar oferta să fie pusă sub nasul profesorilor. Un model de „bune practici” se poate lua exemplul editurilor care vând manuale prin intermediul cadrelor didactice, la schimb cu un comision atractiv.

E frumos, dar e stufos

Cele mai multe excursii sunt la inițiativa profesorilor, împătimiți, care au iubit ieșirile în „aer liber”, care știu că o lecție se poate ingera mult mai bine la fața locului sau a unor persoane dornice de un venit suplimentar. Și ca întotdeuna, cine este la mijloc? Elevul. Cel care, de-acum înainte, va face excursii doar folosindu-se de imaginație și de fotografiile celor care-și permit excursii școlare: Piatra Neamț – Școala Gimnazială Nr. 3, Școala Gimnazială Nr. 5, Școala Gimnazială „Daniela Cuciuc”, Școala Gimnazială „Nicu Albu”, Colegiul Național „Calistrat Hogaș”, Colegiul Național „Petru Rareș”, CN Informatică, CT „Dimitrie Leonida”; Roman – Școala Gimnazială „Al. I. Cuza”, CN „Roman Vodă”, CT „Danubiana”, Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri”, Grupul Școlar „Vasile Sav”, Școala Gimnzială „Mihai Eminescu”; Târgu Neamț – CN „Ion Creangă”, Liceul Economic „Vasile Conta”.

Din mediul rural, cu un aport semnificativ în organizarea de excursii s-au remarcat: Săbăoani – Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, Școala Gimnazială Pildești, Școala Gimnazială Tămășeni, Școala Gimnazială Ștefan cel Mare, Școala Gimnazială Vânători etc.

“Vom vedea, vom analiza”

„Vom vedea, vom analiza. Am făcut public și pe site-ul școlii ca să fie informați și elevii și părinții lor. Aceste excursii sunt de studiu, numai că în spațiul public. Merg la obiective culturale, istorice, teatre. Nu este o plecare pentru distracții. Nu am fost și nu sunt de acord cu așa ceva. Legat de regulament s-ar putea să apară niște probleme, dar cred că sopul lui este unul bun atât timp cât are în vedere siguranța elevului și finalitatea educațională. Adică excursia să fie o continuare a orelor de curs de la școală”, a declarat prof. Mihai Obreja, directorul CN Petru Rareș.

„Poate că aceste reguli par un pic mai greu de îndeplinit, dar până la urmă sunt măsuri bune dacă luăm în calcul alte cazuri negative din țară. Poate cu persoana care trebuie să acorde primul-ajutor va fi mai greu. Vom vedea dacă  se vor organiza cursuri pentru profesorii de biologie sau vor prezenți în excursie și asistenți medicali. Cât ține de deplasările la olimpiade. Chiar acum, vorbeam despre faptul că am 15 olimpici la faza județeană. Trebuie plătit transportul. Școala noastră este una mai mare și are fonduri, ce te faci cu una mai mică în care ești nevoit să ceri sprijinul părinților” a spus prof. Dan Zaharia, directorul Grupului Școlar „Vasile Sav”, din Roman.

Marian TEODOROF

ORDIN Nr. 3.060

Art. 5. – Documentele referitoare la serviciile de transport sunt:
a) copia certificatului de înmatriculare a operatorului economic la oficiul registrului comerțului;
b) copia certificatului de clasificare a unității de transport (în cazul în care deplasarea se realizează cu autovehicule);
c) copia licenței de transport persoane în traficul intern sau international (în cazul în care deplasarea se realizează cu autovehicule);
d) copia asigurării de răspundere a transportatorului față de călătorii transportați, în caz de accidente, în cazul în care deplasarea se realizează cu autovehicule (…).

Art. 6. – Documentele referitoare la serviciile de cazare și/sau masă sunt:
a) copia certificatului de înmatriculare a operatorului economic la oficiul registrului comerțului;
b) copia licenței de turism a operatorului economic/a certificatului de clasificare a structurii de primire turistice de cazare și alimentație;
c) formularul nr. 1.1 prevăzut în anexa nr. 4 la Condițiile de organizare a taberelor, excursiilor, expedițiilor și a altor activități de timp liber în sistemul de învățământ preuniversitar, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 3.060/2014, semnat și ștampilat.

În evidențele IȘJ Neamț, anul trecut au fost aprobate aproximativ 2000 de excursii școlare. Anul acesta a fost înaintată o singură cerere, care a fost depusă înainte de noile reglementări. Dosarul a fost întors celui care vrea să organizeze excursia deoarece nu are toate actele impuse de noua lege.

Articolul precedentOlimpiadă de weekend
Articolul următorHCM Roman, un nou meci dificil