0:00

Evaluarea Națională simulată, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Testarea nivelului mediu
* elevii spun că subiectele au fost uşoare

Simularea probelor scrise din cadrul Evaluării Naționale a început, ieri, cu examenul de Limba si literatura română. Elevii de clasa a VIII-a au avut de răspuns, la primul subiect, unor întrebări formulate pe baza poeziei „Zăpada sărută întinderile”, de A. E. Baconsky și, plecând de la titlul operei, de redactat o compunere, de 150-250 de cuvinte. Cei care s-au achitat de cerințele primului subiect au obținut 42 de puncte.

La cel de-al doilea subiect baremul a fost de 36 de puncte, cerințele fiind formulate pe baza unui text în care era descrisă zona Maramureșului. În prima parte școlarii au avut de răspuns unor cerințe cu valoare „morfo-sintactico-geografică”. Una din cerințele pe care candidații le-au avut de rezolvat a constat în „numirea a două forme de relief care se regăsesc în zona geografică descrisă”. Ultima parte a celui de-al doilea subiect a fost unul cu trimitere la imaginație, elevii „simulatori”  având de redactat o scurtă narațiune, între 80 și 150 de cuvinte, în care să prezinte „o întâmplare petrecută în timpul unei vizite reale/imaginare într-o zonă turistică”.

Pentru unitatea compoziției lucrării, pentru coerența textului, ortografie și lizibilitate, elevii au avut șansa de a-și completa nota cu 12 puncte. În baremul de notare pare să nu se mai pomenească nimic despre „tradiția” punctului din oficiu. În cel mai rău caz, pentru un elev care a înmânat foaia goală poate acumula doar 2 puncte pentru lizibilitate.

O elevă de la Școala Gimnazială Nr. 1, din Bicaz, a precizat că simularea a fost una ușoară, același lucru fiind încuviințat și de colegii ei. „Diferența o va face modul în care profesorii și-au pregătit elevii. Sunt clase unde s-a pus mai mult accent pe pregătire, unde profesorii au făcut ore suplimentare”, a spus eleva.

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a precizat, într-un comunicat, că „subiectele pentru simularea la Evaluarea Națională sunt de nivel mediu”. În județul Neamț, la simularea de Limba și literatura română au fost prezenți 5.032 de candidați. Ar mai fi trebui să fie prezenți încă 83, dar din varii motive aceștia au absentat.

„Nu s-au înregistrat incidente de niciun fel. Totul a decurs normal, iar școlile s-au descurcat exemplar. De altfel, aceste simulări nu mai reprezintă o noutate pentru cadrele didactice”, a declarat Camelia Neță, inspector de specialitate al ISJ Neamț. Astăzi,19 februarie, are loc proba la matematică, urmând ca, mâine, evaluarea să se încheie cu limba maternă. La probele de la simulare nu se admit contestații.

Marian TEODOROF

Articolul precedentJoi, la Biblioteca judeţeană Liviu Ioan Stoiciu, la “Antologia scriitorilor români contemporani”
Articolul următorTurbinele microhidrocentralei pornite în aprilie