Potrivit unui anunț apărut astăzi, 5 iulie, pe pagina oficială de Facebook a Ministerului Educației, rezultatele contestațiilor făcute de candidații de la Evaluarea Națională vor fi publicate în jurul orei 15.
Rezultatele finale vor fi afișate atât la școlile unde s-a desfășurat examenul, cât și pe site-ul Ministerului Educației.
Reamintim că, la nivel național, 111.510 candidaţi (75%) au obţinut medii peste 5, în vreme ce 37.137 (25%) de candidaţi au obţinut medii sub 5. Potrivit metodologiei evaluării naționale, după afișarea rezultatelor contestațiilor, elevii pot solicita să vadă lucrările, dar nu mai pot formula vreo altă contestație, astfel încât nota afișată astăzi rămâne definitivă. (M.T.)