TapuTeatru ieftin, circ și ipocrizie, marca PSD și USR pe tema pensiilor speciale, în absența unor mesaje clare și a unor programe credibile pentru România. Joaca de-a demisiile nu reprezintă altceva decât o atitudine diletantistă care scade și mai mult credibilitatea celor două partide aflate, oricum, pe un trend descendent.

Dacă vor cu adevărat să elimine pensiile speciale, PSD și USR să voteze proiectul de lege inițiat de PNL în luna mai a acestui an, proiect care este blocat de Biroul Permanent al Camerei Deputaților, la ordinul lui Marcel Ciolacu, președintele PSD. PNL a cerut Birourilor Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului să pună urgent pe ordinea de zi acest proiect.

În cazul în care cei de la PSD și USR vor vota abrogarea capitolul XI din Statutul Senatorilor și Deputaților așa cum prevede proiectul PNL, pensiile speciale pentru parlamentari sunt eliminate fără să mai fie nevoie de tot circul și parada practicate de cele două formațiuni politice, care fac pur și simplu un blat josnic, pentru ca pensiile speciale să rămână în vigoare.

În cazul în care proiectul de lege al PNL nu va fi supus votului sau nu va fi votat de PSD și USR, pensiile speciale vor fi abrogate în prima zi de lucru a noii legislaturi. Poziția PNL rămâne fermă, de anulare a pensiilor speciale.

Eugen Țapu – Nazare

Viceliderul Grupului PNL, din Senatul României

Articolul precedentPrimii pași către o dezvoltare sănătoasă a Zonei Metropolitane Piatra-Neamț
Articolul următorAlte 102 cazuri noi de coronavirus în Neamț, incidența pe localități
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.