0:00

Eugen Țapu-Nazare, PNL: ”Modernizarea serviciilor de sănătate prin fonduri nerambursabile substanțiale, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiZona serviciilor de sănătate poate accesa sume nerambursabile substanțiale pentru a investi în modernizare și pentru a crește, astfel, calitatea actului medical. Cei care vor să investească în servicii medicale și care depun proiecte pot beneficia de o sumă cuprinsă între 50.000 euro și 200.000 euro, la care se adaugă o cofinanțare proprie a beneficiarilor, de 15% din valoarea grantului solicitat.

Potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului referitoare la aceste finanțări, cu fondurile nerambursabile se pot achiziționa echipamente și dispozitive medicale și alte accesorii necesare desfășurării actului medical. Sunt eligibile activităţile de asistenţă spitalicească, cele de asistenţă medicală generală și specializată, asistenţă stomatologică și alte activităţi referitoare la sănătatea umană.

Chiar din luna august 2020, cei interesați vor avea la dispoziție ghidul solicitantului și o platformă electronică, unde vor putea depune proiectele online. Proiectele vor fi supuse evaluării, iar contractele se vor încheia tot anul acesta. Pe lângă granturile de investiții în valoare totală de 550 de milioane de euro, Guvernul PNL mai pune la dispoziție alte 350 de milioane de euro, finanțări destinate capitalului de lucru, cu o valoare a granturilor cuprinsă între 2.000 și 150.000 euro, precum și micro-granturi (100 de milioane de euro) cu o valoare de 2000 de euro per beneficiar.

În ciuda opoziției PSD, Guvernul PNL continuă să aplice Planul Național de Investiții și Relansare Economică, cel mai amplu program economic național din ultimii 30 de ani, axat pe investiţii şi măsuri pro-active pentru companiile româneşti, pentru tinerii antreprenori, pentru tinerii fermieri şi pentru angajaţii care au revenit din şomaj tehnic sau de la muncile sezoniere de peste hotare. Un adevărat plan de reconstrucție rapidă a României, care nu mai poate fi amânat și pe care liberalii înțeleg să-l aplice în ciuda oricăror piedici.

Eugen Țapu-Nazare

Vicepreședintele Grupului PNL din Senatul României

Articolul precedentAcțiune de salvare a unei femei, cu elicopterul, în Vârful Lespezi din Ceahlău
Articolul următorPrefectul de Neamț: „La peste 100 de cazuri coronavirus pe zi analizăm carantina zonală”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.