Etapă interesantă la volei

Primul eşalon din voleiul românesc are programat, la finalul acestei săptămâni, etapa a doua din retur, una care se anunţă echilibrată, atât la masculin, cât şi la feminin. Cel mai echilibrat meci al acestei runde din campionatul masculin se va derula duminică, 31 ianuarie, şi va opune echipele Tricolorul Ploieşti şi Arcada Galaţi. Volei Club Municipal Piatra Neamţ, care, în etapa trecută a obţinut prima victorie după 12 etape, joacă sâmbătă, 30 ianuarie, în deplasare cu SCM U Craiova.

Voleibaliştii pietreni au o misiune dificilă la Craiova. Oltenii sunt liderii clasamentului, nu au niciun meci pierdut şi au o echipă robustă. Ei au cedat un punct la Piatra-Neamţ în turul campionatului, însă acum au o forţă de joc impresionantă. În urmă cu câteva zile, craiovenii au mai înregimentat doi jucători în lot: Kleist Praia Filho (din Brazilia) – extremă şi românul Filip Todor – centru, transferat de la Caransebeş. În plus, SCM U Craiova beneficiază de aportul celui mai valoros jucător român al momentului: Laurenţiu Lică, acesta jucând pe postul de universal. Ridicătorul oltenilor este Cristian Bartha, component al naţionalei masculine. În condiţiile în care municipalul pietrean pleacă din postura de out-sider, oficialii echipei se mulţumesc şi cu un punct în Bănie. „Ar fi superb un punct la Craiova. Trebuie să jucăm cu aplomb, cum am jucat etapa trecută, cu Ploieştiul… Depinde de ei, de jucători”, a declarat tehnicianul Nicu Buruş.

voleiLa feminin, Unic Piatra Neamţ joacă sâmbătă, de la ora 14, în Sala Polivalentă din Piatra Neamţ, împotriva formaţiei Ştiinţa Bacău. Înaintea etapei a doua din retur, cele două formaţii sunt vecine de clasament. Băcăuancele ocupă locul 6 cu 20 de puncte, în timp ce pietrencele sunt pe 7 cu 14 puncte.

Mihai STOIAN

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...

    Torță pe patru roți în miez de noapte, la Suceava! Mașina a ars în totalitate

    Un autoturism parcat în cartierul Ițcani din municipiul Suceava a fost distrus în...

    „Fermieră” cu acte false: a obținut ilegal peste 300.000 de lei din bani europeni și a scăpat cu suspendare!

    Tribunalul Neamț a fost sesizat cu un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat...

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...