Epidemia de hepatită nu s-a stins

Numărul cazurilor de hepatită de tip A din zona Roman nu a mai crescut simțitor în ultima săptămână, dar noi cazuri încă mai apar. Dacă într-o singură zi săptămâna trecută s-au înregistrat 11 cazuri noi, în aceste zile numărul bolnavilor se menține constant.

“Suntem tot în epidemie de hepatită, înregistrând încă multe internări-externări. Din fericire,  exceptând câteva probleme de organizare, am reușit să facem față numărului de bolnavi prin amenajarea celor două saloane din fosta secție de Oncologie. Avem și personalul necesar și prioritate a fost aprovizionarea secției cu tot ce înseamnă medicamente și materiale dezinfectante”, a declarat Cătălina Pălăncianu, managerul Spitalului.

În plus, dacă până acum la Secția Infecțioase se făcea doar triajul, din luna decembrie se va înființa aici și un ambulator, așa cum există pentru toate celelalte specializări medicale. (C.M.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...