Un grup de elevi francezi a fost musafir în judeţul Neamţ în această săptămână. Acesta este format din 17 elevi, cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, care studiază la un liceu cu profil de asistență socială și două cadre didactice. Elevii au vizitat centrele de plasament „Elena Doamna” Piatra Neamț și „Ozana” Târgu Neamț, fiind vorba de un schimb de experiență între copii și o modalitate de a cunoaște serviciile sociale acordate în România, lucruri facilitate de Asociația Piatra Neamț – Roanne, asociaţie care, de-a lungul timpului, le-a oferit copiilor din centre daruri, excursii sau sprijin de orice natură.
„Asociația Piatra Neamț-Roanne este un partener de nădejde al copiilor din centrele de plasament, fiind frecvent alături de ei prin tot felul de activități. Iată că acum a devenit intermediara unei relații de prietenie între ei și elevii francezi, iar această interacțiune a fost benefică ambelor părți. Ne bucurăm că tinerii francezi, care se pregătesc pentru o carieră în asistență socială, au considerat că serviciile oferite de noi pot deveni modele de bună practică”, a declarat Cristina Păvăluță, directorul DGASPC Neamț.
Pentru că au vrut să-şi impresioneze musafirii, copiii instituționalizați au pregătit plăcinte tradiționale moldovenești, prăjituri de casă și multă veselie. Grupul de elevi din Hexagon va mai rămâne în Neamț până vineri, urmând să viziteze mai multe centre de medicale și sociale.
Andreea AMARIEI