8 gospodării au fost afectate după ploile torențiale de sâmbătă, 22 iunie 2019. Conform raportului operativ prezentat de ISU Neamț în dimineața de 23 iunie 2019, în comuna Valea Ursului au fost inundate două case și 5 curți în satul Pustieta și 500 de metri din DJ 159 a fost acoperit de aluviunile aduse de torenți. La Giurgeni, acoperișul unei case și al unei anexe, din două gospodării, au fost smulse de vântul puternic. De la primărie s-a intervenit cu un buldoexcavator pentru decolmatarea unor șanțuri în satul Pustieta. La Poiana Teiului o singură curte a fost inundată.
În Piatra Neamț, misiunile din cartierul Văleni au continuat. Sâmbătă, 16 pompieri cu 3 ofițeri cu 7 motopompe și alte autospeciale de la detașamentele din Piatra Neamț, Roman și Târgu Neamț au evacuat apa din 20 curţi și 2 beciuri și au decolmatat o fântână. Alături de pompieri, de la Publiserv S.A. Piatra Neamț s-a acționat cu 4 buldoexcavatoare și 8 camioane pentru decolmatarea și evacuarea aluviunilor.
Pompierii au mai fost solicitați să intervină la evacuarea apei din subsoluri de bloc inundate pe strada George Coșbuc și pe strada Mihai Viteazu, dar și la evacuare apei dintr-o curte pe strada Petru Movilă și pe strada Tudor Vladimirescu.
În comuna Poiana Teiului, 6 subofițeri cu o autospecială și o motopompă au intervenit pentru evacuarea apei dintr-o curte din satul Poiana Teiului. Alți 6 pompieri au acționat pentru degajarea unor arbori căzuți pe drumul de acces spre mănăstire, în comuna Poiana Teiului, sat Petru Vodă.
Astăzi, la ora 8, nu există localitate fără energie electrică în județul Neamț.
(C.I.)