pietricica turism

elevi deschidere 01

Ministrul Eugen Nicolăescu vrea să aducă în programa școlară obligatorie ore de educație sanitară. Intențiile sunt vechi și justificate. Până acum, singurele ore de educație sanitară se rezumă doar la opționale și proiecte desfășurate de medicii de la DSP în colaborare cu o parte din unitățile școlare. Potrivit medicilor de la DSP Neamț, în școlile din mediul rural lipsesc cu desăvârșire medicii, iar în cel mai fericit caz sănătatea școlarilor  se află sub supravegherea asistenților medicali. În Piatra Neamţ funcţionează 8 cabinete medicale şcolare, în Roman sunt 6, iar în Târgu Neamţ și Bicaz funcționează câte un singur cabinet. Din cauza personalului medical insuficient, anul acesta au fost școli în care triajul epidemiologic a fost făcut de cadrele didactice. Daniela Marcoci, fosta directoare adjunctă a DSP Neamț a afirmat, în mai multe rânduri, că una din cele mai mari probleme cu care se confruntă elevii din mediul rural o reprezintă apa și săpunul. Dincolo de apă și săpun, alte date îngrijorătoare scot la iveală faptul că este nevoie urgentă de aceste ore de educație sanitară. Anul trecut, în Neamț, au fost internate la Spitalul Județean 179 de minore, din care una cu vârsta de 13 ani, 3 cu vârste de până la 14 ani și 9 fete care au împlinit 15 ani. „Deja am deschis discuţiile cu Ministerul Educaţiei Naţionale în ceea ce s-ar numi introducerea educaţiei sanitare în şcoli. Când spunem introducerea educaţiei sanitare în şcoli, noi spunem mai mult decât s-au repezit unii politicieni să spună: ştiţi că şi acum putem să facem. Sigur că putem să facem, dar putem să facem opţional. Vrem să fie o disciplină obligatorie, astfel încât să ne atingem obiectivul. Cu cât lăsăm lucrurile mai voluntare, cu atât rezultatele vor fi mai mici sau mai îndepărtate. Cu cât le reglementăm mai bine, cu atât putem să le urmărim, să intervenim, să corectăm şi să ne aşteptăm la rezultate corecte, pozitive”, a spus ministrul.  Potrivit rezultatelor programului naţional derulat în 2007-2008, mai mult de jumătate din populaţia României, mai precis 54%, avea tendinţe de obezitate. Din acest procent, 12% erau elevi. Detalii despre cum se va face educația sanitară în școli nu s-au avansat. Pentru peste 100 de clădiri care aparțin unităților de învățământ din Neamț DSP nu dat autorizații din cauza condițiilor insalubre. Pentru copiii din aceste școli educația sanitară trebuie să aibă obligatoriu un suport de curs de teorie, deoarece în practică elevii nu o pot folosi decât acasă. (M. TEODOROF)