Editorul Viorel Nicolau, absolvent al Facultăţii Tehnologia Construcţiilor de Maşini (TCM) la Universitatea din Braşov, a lucrat inginer la IM Ceahlăul şi profesor la Grupul Şcolar de Construcţii Piatra Neamţ, iar din 1991 a devenit editor şi anticar atestat de Ministerul Culturii. Este colecţionar de cărţi poştale/ilustrate, participant şi medaliat la numeroase manifestări naţionale şi internaţionale. A organizat peste 20 de ediţii a Simpozionului naţional de cartofilie de la Piatra Neamţ şi a Târgului colecţionarilor.
– Viorel, în primul rând, La mulţi ani! Cum e viaţa la 60 de ani? Ce face editorul, librarul, colecţionarul Viorel Nicolau? Ce îşi doreşte pentru următorii 60 de ani?
– Zâmbeşte, visează, evoluează, trăieşte clipa. Aşa aş fi dorit să fie viaţa, precum o călătorie însoţită de lectură şi muzică bună; mai mult adevăr, mai puţină frică şi constrângere care să-ţi împiedice zborul… Viaţa familială, precum întâlnirea cu un prieten ce a citit toată viaţa. Fericit ca bunic, mulţumit ca părinte, împlinit ca soţ şi recunoscător ca fiu. Viaţa urbană, precum convieţuirea cu cineva care nu a citit decât una-două cărţi; orgolii, vanitate, intoleranţă, ipocrizie şi ifose. Mi-este dor de oamenii de altădată, reali sau imaginari din cărţi, eroi adevăraţi. Unde ne este bunătatea, sufletul, deschiderea? Prin anii ’90 mizam pe educaţie şi civilizaţie ca fiind singurele direcţii care să ne ridice din groapa în care ne aflam ieri şi azi mă doare durerea lumii, dar mulţumesc Domnului pentru ce ne dăruieşte. Încerc să fac ceea ce ştiu – de la naştere am trăit doar între cărţi – şi cred că ştiu ceea ce fac. Fiecare dintre noi putem avea mai multe chipuri, dar sufletul este unul singur. Editorul este convins de inutilitatea cenzurii; cine este refuzat de edituri (mai mari sau mai mici, preţioase sau pretenţioase) îşi poate vedea numele pe coperta unei cărţi apărute în regie proprie fără critici, uneori cu aplaudaci stângaci. Autocenzura? Şi ea are sincope. Încerc să editez cărţi bune. Dacă am reuşit sau nu o spun nu teoreticii cumpărători, ci ecoul din lumea celor care lucrează cu cartea. Am colaboratori pe care-i respect pentru ceea ce fac. Avem cărţi care au trecut graniţele europene şi sunt cerute în continuare. Avem o problemă însă: criza care împiedică “risipa” printre paginile cărţilor în folosul nevoilor zilnice. Librarul şi colecţionarul vin cu schimbări prin organizarea de acţiuni de promovare-propagandă. Deţin, deocamdată, 75% din cărţile poştale ilustrate din zona Neamţului. Mi-am propus să le vând. Crezi că este cineva dispus să le achiziţioneze contra cost. Privitori destui… Toamna este anotimpul cele mai frumos al anului, paleta cromatică a naturii linişteşte ochii, îmbogăţeşte sufletul. Ce îmi doresc pentru următorii… ani? Ceea ce doresc tuturor: cărţi bune de citit, de studiat şi de apreciat. Sănătate şi lumină în trup, suflet şi minte! Niciodată nu e prea târziu să fii ceea ce vrei să fii! (N.S.)
