mistrețAbia ce s-au liniștit apele cu urșii care nu mai aveau ce mânca în păduri și năvăleau în gospodăriile nemțenilor, că un nou pericol din zona faunei sălbatice pândește la orizont!

Un mistreț sălbatic, vânat în Fondul de vânătoare nr. 2 Moțca, județul Iași, la numai 10 minute de mers cu mașina de patru comune nemțene, le dă de furcă autorităților din cele două județe. Analizele efectuate la probele prelevate din carnea porcului sălbatic de la Moțca au confirmat faptul că acesta era infectat cu virusul pestei porcine africane. Drept urmare, s-a dat alarma și, printre altele, s-a dat startul vânătorii de mistreți, cu scopul de a ține sub control înmulțirea acestora. Fermierii care cresc porci vor avea și ei de luat unele măsuri, destul de costisitoare.

Centrele Locale de Combatere a Bolilor (CLCB) din județele Iași și Neamț trebuie să implementeze o serie întreagă de măsuri pentru a preveni răspândirea virusului care ar putea conduce la îmbolnăvirea porcilor din gospodării și, pe cale de consecință (în cel mai negru scenariu), la interzicerea consumului și comercializării cărnii de porc.

Prefectul de Neamț, Adrian Bourceanu, a convocat joi, 20 februarie, o ședință de urgență a CLCB Neamț, după ce Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Neamț, l-a informat despre confirmarea cazului de pestă porcină africană în zona tampon a județului Neamț situată pe o rază de 5 km: comuna Timișești (satele Timișești, Zvorănești, Preutești, Plăieșu), comuna Păstrăveni (satul Lunca Moldovei), comuna Urecheni (satul Plugari), comuna Răucești (satul Ungheni) și Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AVPS) Zimbru.

La ședință au fost convocați, potrivit unui comunicat de presă, reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în gestionarea acestei situații de risc major: Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Neamț, Direcția pentru Agricultură a Județului Neamț, Sistemul de Gospodărire a Apelor Neamț, Agenția pentru Protecția Mediului, Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț, Inspectoratul Județean de Jandarmi Neamț, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al Județului Neamț și Primăria Răucești.

Dr. Lenuța Doniceanu, reprezentantul DSVSA Neamț, a prezentat Planul de măsuri pentru eradicarea pestei porcine africane la mistreți, elaborat în conformitate cu protocolul sanitar-veterinar și adaptat specificului cazului confirmat în județul Iași.

Undă verde la vânat mistreți până la juma’ de porc/ km²

WhatsApp Image 2025 02 21 at 18.45.56Cele mai importante măsuri aprobate de membrii C.L.C.B. Neamț sunt:

“-Monitorizarea strictă a populației de mistreți – prin organizarea de activități de vânătoare intensivă a mistreților, cu un obiectiv de reducere a populației acestora la 0,5 mistreți/km².

-Patrulare și identificare a cadavrelor – echipele desemnate vor efectua inspecții regulate în fondurile de vânătoare pentru depistarea și raportarea mistreților morți către DSVSA Neamț.

-Informarea și colaborarea cu unitățile administrativ-teritoriale – UAT-urile din zona tampon sunt obligate să desfășoare campanii de informare și conștientizare a populației cu privire la obligațiile legale privind raportarea cazurilor suspecte de pestă porcină africană la porcii domestici.

-Respectarea măsurilor de biosecuritate în exploatațiile de suine – fermierii și crescătorii de porci trebuie să implementeze măsuri stricte de protecție, inclusiv interzicerea circulației animalelor fără aviz sanitar-veterinar și restricționarea accesului în exploatații.

-Intervenția rapidă în cazul semnalării unui nou caz – orice suspiciune de boală trebuie notificată imediat DSVSA Neamț pentru a se putea acționa în consecință.

Instituția Prefectului – Județul Neamț reamintește cetățenilor importanța respectării măsurilor impuse și solicită sprijinul comunității în gestionarea eficientă a acestei situații critice. Toate cazurile suspecte de pestă porcină africană la porcii domestici trebuie raportate de urgență la DSVSA Neamț.

Planul de măsuri aprobat a fost transmis tuturor factorilor implicați pentru implementare imediată”, precizează comunicatul Instituției Prefectului de Neamț pe această temă.

Angela Croitoru

Articolul precedentFOTO. Doi minori răniți într-un accident la Roman
Articolul următorMitralieră sovietică din al doilea război mondial descoperită în Farcașa
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.