0:00

Minivacanța de Adormirea Maicii Domnului i-a făcut pe unii șoferi să uite de legislația rutieră, iar 7 dintre aceștia au avut ghinionul să dea ochii cu polițiștii în cel mai nepotrivit moment pentru ei.

După cârciumă, le-a ieșit Poliția în drum, ZCH NEWS - sursa ta de informații„În acest week-end prelungit, polițiștii au constatat în flagrant 7 infracțiuni săvârșite la regimul circulației pe drumurile publice, respectiv 4 de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, două privind conducerea unui autovehicul neînmatriculat/cu numere false și o infracțiune de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere. Conducătorii auto au fost depistați de polițiști pe raza localităților Piatra Neamț, Costișa, Dămuc, Cordun și Girov”, informează subinspectorul de poliție Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Conform celor de la Poliția Neamț, cea mai mare valoare rezultată în urma testării cu aparatul etilotest din ultimele zile a fost de 0,88mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Un caz semnificativ este cel al unui bărbat, de 33 de ani, din Bicaz Chei, care a condus, pe raza localității Girov, un autoturism, în care se mai aflau alte patru persoane, o tânără de 19 ani și trei tineri cu vârste între 17 și 26 de ani, toți din zona Bicazului. Bărbatul a fost depistat la timp de polițiști, având în vedere faptul că în urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de peste 0,40mg/l alcool pur în aerul expirat”, a precizat Elena Bulgărea.

Pentru că se știa cu musca pe căciulă, șoferul a refuzat, odată ajuns la spital, să dea probe pentru recoltarea biologică în vederea stabilirii alcoolemiei. Pentru că s-a încăpățânat, a rămas fără permisul de conducere, polițiștii întocmindu-i și dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. (Andreea AMARIEI)

Articolul precedentZilele comunei Vânători-Neamţ, ediţia a XI-a (21 august)
Articolul următorFetiţă dispărută, găsită în timp record de jandarmii nemţeni
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.